Înţelepciunea socială în sublimitatea Sfintei Evanghelii cu reînvieri umane, oricum să schimbe formele de guvernare în Stat, oricâte teorii noi şi iarăşi noi economice şi politice să fie scoase la suprafaţă, lupta de ”cei graşi” pentru existenţă nu-şi va pierde din asprime şi omul nu va înceta să fie pentru deaproapele său ”lup”.
Aşa a fost şi aşa va fi, până când instinctele dure animalice din om nu vor face loc sentimentelor sublime de iubire generală şi de blândeţe, aducătoare de pace, până când nu vine scoasă din sânul omului inima animalică şi nu va fi reoglindită în el Icoana lui Dumnezeu, aproape stânsă de tot. ”Fiţi desăvârşiţi precum desăvârşit este Tatăl vostru cel din ceruri” – zice Mântuitorul Iisus Hristos, căci atunci veţi avea viaţă desăvârşită! Când sublimitatea Sfintei Evanghelii pe calea aceasta rezolvă chestia mijloacelor de îndreptare cu privire la viitorul omenimei, centrul de gravitate al intereselor omeneşti îl pune în lumea spirituală – morală a omului, nu în calea cea externă, materială. Reînvierile sublime şi năzuinţele oamenilor, care caută să provoace o îndreptare a vieţii omeneşti, trebuie să fie îndreptate deco în mod eminent asupra explicării, însuşirii şi recunoaşterii adevărului, asupra desăvârşirii împărăţiei lui Dumnezeu, în el însuşi şi în cei ce le stau deaproape ”Căutaţi să atingeţi întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui”, ne spune Învăţătorul Mântuitor, asigurându-ne, că atunci toate celelalte ni se vor da nouă şi au să ne vină de la sine, fără nicio îndoială. Logic nu ne spune Sfânta Evanghelie să atingem numai Împărăţia lui Dumnezeu, ci să atingem întâi Împărăţia lui Dumnezeu. Grija pentru Împărăţia lui Dumnezeu, năzuinţa de a afla adevărul în lume, să fie lucruri predominante în mintea şi inima noastră: dar ele să nu delăture cu desăvârşire îngrijirile pentru trebuinţele noastre corporale şi pentru lipsurile vieţii. După învăţăturile Salvatorului şi Domnului nostru Iisus Hristos întrebuinţarea bunurilor materiale şi gustarea din plăcerile ce ni le oferă nu constituie faptă morală detestabilă, imoralitatea e aceea când toate năzuinţele şi gândurile noastre le subordonăm intereselor materiale. Cu toate, că Sfânta Evanghelie ne spune că omul nu trăieşte numai din pâne, tot ea ne învaţă să ne rugăm aşa: ”Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi!”. Trebuinţele corporale ale omului să fie satisfăcute, însă nu în prea mare abundenţă, abuzivă. Iar plăcerile de prisos să nu fie prefăcute în trebuinţe! Mâncarea, băutura, locuinţa, îmbrăcămintea, sunt pentru om lucruri indispensabile şi omul care satisface acestor trebuinţe nu poate fi numit uşuratic. Dar cu totul altcum stau reînvierile umane când necesităţile acestea trec în îmbuibare. Încă Socrate spunea, că omul să mănânce ca să trăiască, pe când azi oamenii ar voi să trăiască numai pentru ca să mănânce. Mulţi nu mai caută în mâncare puterea nutritoare, ci o iritaţie plăcută a gustului. Această trebuinţă vine apoi complicată prin o mulţime de acte de desfrânare, care se prefac împotrivă şi atrag în serviciul lor multe puteri spirituale omeneşti, înzestrând pe om cu o nepăsare animalică faţă de lipsurile şi mizeria aproapelui. A mânca fripturi scumpe şi a bea vinuri tari şi urcate în preţ, atunci când te afli înconjurat de flămânzi şi de cerşetori, e o apariţie tot atât de ruşinoasă şi de criminală, ca şi aceea, când cineva se pune să joace lângă casa cuprinsă de flăcările focului năpraznic, ori înscenează bochanale la capul bolnavului, care se luptă cu moartea. Acelaşi lucru se repetă apoi, în ce priveşte băutura, locuinţa, îmbrăcămintea omului şi multe altele. Trebuinţa a trecut în abundenţă şi s-a prefăcut în tiran neîmpăcat, căruia de multe ori îi cad jertfă cele mai bune forţe spirituale. Toate aceste prisosinţe ori destrăbălări, când ajung la extrem umplu cu boldurile lor dure şi ruşinoase sufletul omului, înăbuşesc în el tot ce e sfânt şi sublim, îl prefac în animal. De aceea reînvierile umane ale sublimităţii evanghelice ne învaţă: ”Nu vă îngrijiţi şi nu ziceţi ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca, căci la de toate acestea se gândesc păgânii”(Matei 6.31-32). Va să zică, numai păgânii, adică oameni cu inimi dure, cu sentiment moral încă nedezvoltat, în reînvieri umane, pot să se mulţumească cu grija dată exclusiv intereselor materiale şi pot să vadă în ele singurul scop, care înghite toate formele mai înalte de viaţă sublimă, evanghelică, la ei încă nedezvoltate.
(Va urma)
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
