S-a tras cortina peste Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”

964

Ediția 2021 a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului” a ajuns la final, după două zile de recitaluri oferite de concurenți, dar și de nume mari ale folkului românesc.
„S-a tras cortina peste cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Folk si Baladă „Poarta Sărutului”, o manifestare cultural-artistică de mare ținută. O ediție care a impresionat prin artiștii invitați, amintim aici pe: Maria Gheorghiu, Mircea Vintilă, Mircea Rusu, Emeric Imre și Jimi Laco, Dana Vană, Adrian Beznă, Dana Florian. Mulțumim celor care au fost alături de noi pe parcursul celor 2 zile: spectatori, concurenți, juriului care a dat dovadă, ca în fiecare an, de profesionalism. Aducem mulțumiri artiștilor care au urcat pe scena Teatrului de Vară din Târgu Jiu, pentru a ne susține misiunea! Mulțumiri pentru sprijin și implicare instituțiilor și autorităților locale: Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Ansamblu Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși””, au transmis organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here