Cadavru descoperit de polițiști într-o curte din Târgu-Jiu

12706

Descoperirea șocantă a fost făcută în această dimineață, în curtea unei case nelocuite din Târgu-Jiu, care a aparținut unui fost parlamentar de Gorj. Polițiștii au găsit cadavrul în stare de putrefacție al unui bărbat. ”Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Târgu-Jiu au identificat, în incinta unui imobil nelocuit, din municipiul Târgu-Jiu, cadavrul unui bărbat. În urma verificărilor efectuate la locul faptei, nu au fost identificate documente pentru identificarea cadavrului, urmând a se efectua verificări şi investigaţii pentru stabilirea identităţii persoanei decedate. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here