Bărbați urmăriți la nivel național, prinși la Motru

581

Trei bărbați în vârstă de 25, 42 şi 63 de ani, din Motru, care erau urmăriți la nivel național, după ce judecătorii din municipiu au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de doi, trei și patru ani și patru luni, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, au fost prinși de polițiști. Aceștia au fost introduși în Penitenciarul Târgu-Jiu, fiind acuzați că ar fi determinat o minoră de 13 ani să întrețină relații sexuale cu mai multe persoane, în schimbul unor sume cuprinse între 50 și 100 de lei. Suspecții, toți fără ocupație, au fost acuzați că i-ar fi găsit clienți adolescentei, în iulie și august 2016, perioadă în care a dispărut din centrul destinat Protecţiei Rezidenţiale a Copiilor Târgu-Jiu, în care locuia. Eleva ar fi întreținut relații sexuale atât în autoturisme, cât și în locuințele unor bărbați. Aceasta ar fi fost de acord și ar fi împărțit banii cu inculpații. Unul dintre cei trei bărbaţi a fost judecat şi pentru „act sexual cu un minor”. Minora de 13 ani, locuia într-un centru destinat Protecţiei Rezidenţiale a Copiilor Târgu-Jiu și era cunoscută cu plecări repetate, fiind găsită ulterior la locuința mamei sale, de care nu avea voie să se apropie, în urma unei decizii a instanței.
”În perioada iulie-august 2016, aceştia au determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o minoră în vârstă de 13 ani, în scopul obținerii de mijloace bănești. Inculpatul de 23 de ani este cercetat și pentru raport sexual cu o minoră, întrucât acesta a și întreținut raporturi sexuale cu ea”, a precizat pentru Gorjeanul, în timpul cercetărilor, procurorul Constantin Stică Costescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

Sentința finală,stabilită în noiembrie
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Motru, unde Mihai, considerat „capul” rețelei, a primit 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Un alt inculpat, Ion, a primit trei ani de închisoare, iar Alexandru va sta doi ani după gratii. Instanța i-a obligat să plătească și daune morale, în valoare totală de 20.000 de lei. Sentința a fost atacată, iar verdictul a fost stabilit pe 29 noiembrie, la Curtea de Apel Craiova. ”Respinge apelurile declarate de inculpaţi ca nefondate. Obligă fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, a stabilit instanța din Bănie. De atunci, cei trei au fost căutați de polițiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.