Marșul Disperării, la final

562

În această dimineață, minerii şi energeticienii care au plecat, la începutul săptămânii trecute, în marş spre Bucureşti, pentru a protesta faţă de situaţia Complexului Energetic Oltenia (CEO), vor ajunge în București. Aproape 100 de persoane participă la acțiunea în cauză, mitingul stabilit pentru azi la București fiind aprobat de autoritățile din Capitală. Protestatarii au stabilită o întâlnire la Guvern pentru luni după-amiaza. Reamintim că, aproximativ 50 de mineri şi energeticieni, au plecat, lunea trecută, pe jos, într-un marş de protest pe ruta Rovinari-Craiova-Bucureşti, în semn de nemulţumire faţă de indiferenţa autorităţilor naţionale cu privire la situaţia companiei şi a Sistemului Energetic Naţional. Pe traseu li s-au alăturat şi alţi colegi din Valea Jiului. Participanţii la marş sunt angajaţi ai companiei energetice aflaţi în concediu sau în întrerupere de activitate și lideri sindicali plătiți doar de organizațiile din care fac parte.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.