Mijloace de controlat sinceritatea. Dispozitivul profesorului Munsterberg. Psihometrul electric al doctorilor Yung şi Petersen
Se apropie pieirea minciunei…
Nu ştiu dacă această veste trebuie să bucure sau să întristeze omenirea. Viaţa este destul de greu de trăit şi aşa, când suntem singuri stăpâni pe gândurile noastre; ce ar fi însă, dacă, printr’un mijloc oarecare, fiecine ar putea pătrunde în adâncul conştiinţei noastre ca într’un local public? Căci trebuie să mărturisim: când suntem sinceri, absolut sinceri faţă de semenii noştri? Când ne jucăm rolul pe scena lumii fără a ne travesti cugetul? Sub masca iubirii nu clocoteşte oare adesea ura? Sub aparența bunătăţii nu se ascunde mai totdeauna răutatea şi egoismul? Sub înfăţişarea seninătății nu se sbuciumă, vai! de multe ori gânduri necurate?
Când printr’o înţelegere tacită cimentul ce încheagă civilizațiunea este alcătuit din neadevăr şi «minciuni convenţionale», este uşor de închipuit cataclismul ce ar produce dezvăluirea «adevărului adevărat», care ar răzbuna de lunga sa încarcerare, ştergând sulimanul, cu care se fardează omenirea spre a-şi schimba înfăţişarea neplăcută şi face astfel posibile raporturile sociale. Înlăturându-se această spoială e lesne de priceput ce s’ar întâmpla. Două fiinţe ce se iubesc, putând ceti una într’alta, ar deveni vrăjmaşe; oglindirea realităţii ar strica un număr incalculabil de căsnicii şi ar rupe un număr şi mai mare de înlănţuiri prieteneşti. Dacă adevărurile ce trebuiesc tăinuite n’ar rămâne îngropate sub lustrul gros al „manierelor elegante”, societatea s’ar prăbuşi şi omenirea ar trebui să piară dacă membrii ei n’ar avea curajul să rămână aşa, față în față, sângerând crudul adevăr până când s’ar găsi altă cale, s’ar forma alte moravuri, s-ar produce modificări norocite în viața comună ce să preschimbe cu desăvârşire relaţiunile ipocrite din ziua de astăzi.
Această fericită preschimbare a aspectului obişnuit al societăţii nu e de mirare să ajungă un fapt împlinit, când oamenii de ştiinţă, aceşti vrăjitori moderni, vor născoci vreun aparat care să slujească de oglindă conştiinţei în relaţiunile reciproce dintre oameni.
La prima înfăţişare, o asemenea invenţiune ar părea cu neputinţă de realizat. Descoperirile moderne ne învaţă însă că nu trebuie niciodată să afirmăm imposibilitatea după cum a spus-o odată Arago, în afară de matematicile pure.
Când Rabelais a imaginat cuvintele îngheţate, credea că face o simplă glumă hazlie, fără să-şi fi închipuit fonograful, care, ceia ce este şi mai curios, chiar fiind construit şi prezentat în 1878 «Academiei de ştiinţe» din Paris, a găsit încă neîncrezători printre membrii doctei adunări, după cum a fost fizicianul du Moncel, care credea că ceiace aude nu se datoreşte decât ventrilociei colegului său Bouillaud.
Tot imposibilă a fost declarată în principiu navigaţiunea aeriană de iluştri savanţi Coulomb şi Monge şi de alţii cu neputinţă de realizat fotografia, drumurile de fier, propulsiunea cu elice, luminatul cu gaz aerian. După cum se ştie însă toate aceste utopii de odinioară constituesc astăzi-afară de navigaţiunea aeriană, care e pe cale de a deveni-tot ce poate fi mai banal.
Aşa şi cu aparatul ce va îngădui cercetarea conştiinţei omeneşti. Cine poate afirma că făptuirea lui este imposibilă ? Tot ce se poate spune este că nu se cunoaşte încă principiul cel mai prielnic pe care se poate sprijini alcătuirea sa, cu toate că în ultimul timp s’a făcut mult zgomot împrejurul unor astfel de procedeuri prin cari s’ar putea răscoli adâncul cugetului omenesc şi adeverinţa unei mărturisiri, ca şi când dezlegarea acestei probleme ar fi fost un fapt împlinit.
Ca mai totdeauna însă, şi de astădată, mai ales în materie ştiinţifică, ştirile răspândite prin presă au fost prea… poetizate. Alarma a fost dată în zadar. Deocamdată lumea poate fi liniştită; ştiinţa nu este încă destul de pregătită spre a pătrunde printre culisele cugetului omenesc. Dar nu este mai puţin adevărat că aceste cercetări, chiar de nu au ajuns să dea rezultatele practice, vestite de ziare, din pricina importanţei ce prezintă, deschizând o nouă cale studiului psichologiei experimentale – poate rodnică în surprize minunate – merită o deosebită atenţiune.
Unul din procedeuri ne vine din America şi se atribuie profesorului de psichologie Munsterberg de la vestita universitate Harvard (Statele Unite), iar celălalt este datorit doctorilor Yung şi Petersen şi constituie rezultatul unor înlănţuiri de cercetări începute încă din anul 1888 de dr. Fere.
Dispozitivul profesorului american se compune din trei aparate deosebite, cari funcţionează însă simultaneu: automentofonul, pneumograful şi pulsograful.
Cel dintâi din aceste aparate, prevăzut cu un condei, se leagă de braţ, aşa că cea mai mică mişcare a membrului, provocată de cea mai uşoară sensaţie emotivă, este însemnată pe o hârtie. Pneumograful este destinat a înregistra, în acelaş chip, toate turburările respiraţiunii, chiar cele mai domoale, pe cari le stârneşte totdeauna o emoţiune, fie cât de slabă. În sfârşit, pulsograful se lipeşte de tâmple şi controlează funcţionarea normală a pulsului tot prin înregistrarea grafică a unor linii a căror ne-regularităţi indică o perturbaţiune a circulaţiunii datorită unei emoţiuni sau sensaţiuni. Aplicându-se deodată tustrele aceste, aparate unui individ supus experienţei şi controlând în acelaş timp toate graficele dobândite, d. Munsterberg, are cea mai mare convingere că dispozitivul său va putea îngădui percepţiunea contrazicerii între adevăr şi minciună.
Acest procedeu se sprijină pe turburările fisiologice şi mişcările reflexe pricinuite de emoţiuni şi sensaţitini.
Aparatul doctorilor Yung din Zurich şi Petersen din New-York, numit «Psichometru electric»(2 se întemeiază cu totul pe un alt principiu, datorit observaţiunii făcută în anul 1888, de dr. Fere că intensitatea unui slab curent electric ce străbate corpul omenesc, se măreşte când subiectul, individul supus experienţei, îndură dintr’o pricină oarecare, o emoţiune fie cât de uşoară. Acest fenomen a fost apoi controlat de alţi savanţi şi cu deamănuntul studiat de Veraguth.
În urmă, în 1903, dr. Yung făcu o constatare de o importanţă specială, întocmind o listă de cuvinte oarecare, la care subiectul trebuia să răspundă succesiv, cât mai curând posibil, fiecărei vorbe în parte, asociind prima ideie ce-i venea în minte, a băgat de seamă că pe când la unele cuvinte răspunsul era grabnic dat, la altele din potrivă se primea cu şovăire şi multă greutate. Luând lucrurile mai de scurt a observat că toate cuvintele la care răspunsul era dat cu anevoinţă se refereau la un complex de idei ce prezenta o însemnătate deosebită pentru individul supus experienţii şi la care corespondea, după cum arăta un galvanometru, intercalat în circuitul electric ce trecea prin subiect, o creştere bruscă a intensităţii curentului.
Următoarea încercare făptuită asupra unui băiat tânăr, a cărui viaţă intimă era cu totul necunoscută de experimentator, care nu ştia decât că aparţine unei «Societăţi de cumpătare», va lămuri mai bine arătările precedente. După ce i-a intercalat corpul acestui individ într’un slab circuit electric ce coprindea şi un aparat alcătuit de Dr. Yung şi Petersen ce îngăduie înregistrarea variaţiunilor curentului sub înfăţişarea unei curbe, i-se spuse să lege ideile ce-i trec prin minte de un şir de cuvinte după cum s’a indicat mai sus. În aceste condiţiuni se obţinu o curbă, care reprezintă oscilaţiunile curentului în timpul experienţei. Liniile verticale ce taie curba înseamnă clipele în care fiecare curent, după lista întocmită, a fost pronunţată de operator.
Din acel grafic se vede că cele d’întâiu cinci cuvinte precum şi cel de al 8-lea, 10-lea, 12-le şi 13 lea sunt indiferente, pe când din potrivă al 6-lea, ca de astfel şi al 7-lea şi al 11-lea, au avut o mare înrâurire asupra curentului la care se observă, după formele urcânde ale curbei, o creştere bruscă a intensităţii. Cuvintele critice, cari au provocat oscilaţiunile curentului au fost: restaurant, pahar, plin. Observatorul îşi reaminteşte că subiectul era abstinent şi presupune că variaţiunile curentului electric se datoresc reamintirii vreunui chef cu urmări dăunătoare. Fără şovăire întrebă asupra acestui fapt pe subiect care se turbură şi crezându-se descoperit face complecte mărturisiri: În stare de beţie a rănit mortal pe un camarad pentru care fapt a fost condamnat la un an închisoare şi de atunci a devenit abstinent.
Luând în seamă aceste ciudate experienţe ale Drului Yung s’ar părea, că în împrejurări priincioase, variaţiunile intensităţii curentului ce străbate corpul unui individ supus cercetării, ar putea indica de există vreo contrazicere între gândirea concepută şi voinţa ce o alterează şi îngădui astfel aprecierea sincerităţii unei mărturisiri.
Dacă fenomenul ar fi atât de simplu şi întrebuinţarea lui aşa de lesnicioasă, vă închipuiţi, după cum citeam nu ştiu unde, prietenul ipocrit, tolănit într’un confortabil jeţ la tine acasă, cu mâinile rezemate pe braţele unui fotoliu în care se ascunde polii unei surse slabe de electricitate, vorbindu-ţi de sinceritatea afecţiunei sale, spunându-ţi, ca «Furnica».
«…………. ai talent…
«Eşti un geniu… o comoară…
«Stea p’al ţărei firmament!»
Şi mai încolo, undeva, de pildă într’o pendulă, să vezi pitit galvanometrul trădător ce-ţi destăinue prăpastia dintre cele grăite şi cele gândite.
Lucrurile nu au ajuns însă atât de departe. D-nu Janet, directorul laboratorului central de Electricitate din Paris, contestă valoarea ştiinţifică a «Psichometrului» deoarece, spune d-sa, nu este încă dovedit până la ce punct starea psichologică a subiectului poate exercita o influenţă directă asupra galvanometrului.
Tot ce s’a putut dovedi până acum, este că fenomenul lui Fere nu se produce desluşit decât atunci când electrozii se găsesc în contact direct cu părţile umede ale pielei, cu regiunile bogate în glande sudorifice cum ar îi palmele şi tălpile picioarelor. Există deci o legătură strânsă între transpiraţiune şi intensitatea fenomenului. Secrețiunea glandelor fiind întovărăşită de o micşorare a rezistenţei electrice a pielei, aceasta este pricina pentru care intensitatea curentului se măreşte iar legătura cu starea psichologică ar proveni din cauză că secreţiunea glandelor, după cum se ştie, este înlănţuită de procesele cerebrale ale emoţiunei.
Se mai poate iarăşi ca variaţiunile curentului să mai fie pricinuite de încordarea mai mult sau mai puţin intensă a muşchilor.
După cum se vede până în prezent teoria fenomenului lui Fere nu este încă pe deplin lămurită, de aceea dl. Dumas, profesor de psichologie la Sorbona, spune că precauţiunile ştiinţifice ce trebuesc luate spre a asigura succesul acestor experienţe sunt atât de gingaşe, încât nu trebuie cu prea multă uşurinţă să ne încredem exactităţii constatărilor.
Primejdia nu este deci gata de a surveni. Lumea poate petrece încă tihnită la balul mascat la care ia parte aproape de când a eşit din rândurile animalelor care aproape singure, ne mai progresând, au rămas sincere.
Aşa dar… En avant la musique…, cacophonique ! (înainte cu muzica… cacofonică!)
«Noua Revistă Română», Căpitan Gh. Grigoratu, Fost elev al Școalei, Politechnice din Paris
N.n. Acest material a fost publicat acum o sută de ani în Revista Sănătatea și viața fericită cu subtitlul Revistă Ilustrată de Medicină Populară și de articole instructive și distractive pentru întreaga familie. Ne-a fost pus la dispoziție de dr. Ion Popescu-Brădiceni și Dan Gr. Pupăză.
