64 de sesizări penale, în şapte luni

342

FINANTE 1În vederea verificării modului de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, precum şi în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală, în perioada ianuarie – iulie 2011, structurile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj au efectuat un număr de 1.250 de acţiuni de inspecţie fiscală.

Ca urmare a activităţii desfăşurate în primele şapte luni ale acestui an, au fost atrase la bugetul general consolidat sume suplimentare în valoare totală de 20.787.146 de lei. “De asemenea, pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale, în valoare de 650.000 lei şi au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor un număr de 64 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 16.533.497 de lei”, a declarat Luminiţa Penciu, purtător de cuvânt al DGFP Gorj. În ceea ce priveşte domeniile de activitate, care deţin pondere semnificativă în total, cele mai mari deficienţe au fost constatate în cazul următoarelor domenii: recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile; fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice; comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun; intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here