6000 de euro pe lună, pentru un fost polițist din Gorj!

6033

David Alexandru Burghiu, care a lucrat timp de trei ani la Serviciul de Informații și Protecție Internă(SIPI) Gorj, face parte din Consiliul de Administrație al Metrorex, o companie cu mari pierderi financiare. Deși Metrorex a avut pierderi de peste 331 de milioane de lei, anul trecut, gorjeanul Burghiu a încasat și încasează lunar 37.527 de lei, o indemnizație uriașă pentru că face parte din acest for de conducere.

Gorjeanul Burghiu a intrat în atenția presei centrale, după ce și-a publicat declarația de avere. Acesta face parte din Consiliul de Administrație al Companiei Metrorex, unde mai sunt alți patru membri.
Acesta câștigă un venit exorbitant, mai exact ia 37.524 de lei indemnizație CA Metrorex, 104.285 de lei Indemnizație Administrator special RADET, 96.491 de lei, indemnizație Director General Compania Municipală Termoenergetica, 43.652 de lei indemnizație Companie Muncipală parcuri și grădini și încă 65.762 de lei pentru Comisia pentru aplicarea legii 550/2002 (privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local). De altfel, în anul 2020, fostul polițist a câștigat, cumulat, suma de 347.714 de lei, adică 6.000 de euro pe lună.

Fiu de colonel, fin de primar general
David Alexandru Burghiu a avut parte de promovări fulminante în ultimii ani. Fiul colonelului Burghiu, fost comandant al CMJ Gorj, reușește astfel să promoveze după trei ani la SIPI Gorj, direct la DGIPI în Capitală. Asta deși este absolvent al Academiei de Poliție, specializarea Drept, în 2008 și deține un master la Colegiul Național de Apărare. Până în 2014, Burghiu a fost ofițer specialist MAI, dar din 2016 devine consilier pentru relații externe la Compania Națională Aeroporturi.
Din 2017 este, concomitent, administrator neexecutiv Metrorex, administrator neexecutiv la Compania Națională de Parcuri și Grădini, Director la Compania Municipală de Management al Traficului (2017 – 2018), iar din 2018 administrator special la RADET. Se vehiculează că promovările lui Burghiu au legătură cu fostul primar general al Capitalei, acesta fiind finul lui Firea care i-ar fi asigurat aceste posturi bine plătite la Stat, din 2016 până în prezent. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a trimis Corpul de Control la Metrorex, nemulțumit de creșterea salariilor angajaților în plină pandemie. Sindicaliștii îl contrazic însă pe ministru. Metrorex este societate comercială pe acţiuni, iniţial, cu capital integral de stat, desfăşoară în principal activităţi de interes public şi strategic şi se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor.
A.Stoica

3 COMENTARII

  1. In ce consta valoarea domnului Burghiu?In smechereala de a fi bagat peste tot politic ?Un om dedicat profesiei isi exercita profesia lui,dar sa nu uitam ca tatal dansului era un referent agricol si fara studii de specialitate a ajuns in armata unde a fost promovat politic pana la functia de colonel,aceeasi pasi fiind facuti si de fiul lui prin prisma politicului.Ei cred ca lumea nu ii stie si nu ii vede,sunt ca sobolani care mananca din sudoarea altora dar pozeaza in oameni onesti,se numeste smecheri…tipic lor.
    Rusine domnule colonel BURGHIU !

  2. Cu asta sa i-se dea peste nas lui Coarna, ca pre nu ii tace fleanca la tv . Ne meritam soarta ca natie penru ca din taxele celor cu salariu minim pe econolmie se strang banii pentru astfel de specimene care mai ies la pensie si la inaintata varsta de aproape 50 de ani. Si nu sunt numai cei ca el , sunt toti cei cu pensii NONCONTRIBUTIONALE , indiferent sub ce denumire vor fi ele.

Dă-i un răspuns lui RUSINE Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here