400 de ani de la reconfirmarea moşiei Tunşilor

275

Istoria Ţiclenilor este milenară, demonstrată de mărturiile arheologice, numismatice, cât şi documentare. Multiplele descoperiri arheolologice din paleolitic şi neolitic demonstrează locuirea acestor meleaguri din cele mai vechi timpuri.

Dealul „Cetate”, a cărei denumire vine din timpuri îndepărtate, păstrează urmele unei aşezări dacice, ce datează cu câteva secole înainte de Hristos. Aceasta este menţionată şi în „Repertoriul informaţiilor şi descoperirilor arheologice din Oltenia, Epoca Latene”, Editura Universitaria, Craiova, 2001, pag. 119-120, autor, Prof.universitar, Dr. Petre Gherghe.Tezaurul monetar compus din monede de argint, republicane romane, emise pe parcursul a trei secole, înainte de Hristos, şi unul după, descoperit în Dealul Bujorului, aflat în posesia Muzeului Olteniei, conţinând şi o monedă emisă în oraşul Apollonia (actualul Durres din Albania), ne oferă, de asemeni o imagine importantă a trecutului acestor locuri, cum în mod analitic a demonstrat cecetătorul, reputat în numismatică, Gheorghe Popilian. Cel mai vechi document scris care se păstrează la Academia Română, prin care domnitorul Radu Mihnea reconfirmă moşia Tunşilor, fostului căpitan din oastea Marelui Reîntregitor de Neam şi ţară – Mihai Voievod Viteazul – datează din 17 septembrie 1612, împlinind deci în acest an 400 de ani. (Primul întregitor a fost Burebista). Documentul este redactat în limba slavonă şi a fost tradus de către translatorul de limbi slave, Elena Eftimiu, la cererea avocatului Constantin Dumitru Brătuianu din Ţicleni. O altă traducere a făcut-o şi translatorul Zamfir Arbore, dar nu există diferenţe semnificative între ele. Singura deosebire esenţială constă în faptul că Elena Eftimiu menţionează numele de Radu Ţiclenaru. Demn de remarcat că în traducerea manuscris a slavistei Elena Eftimiu, întâlnim pentru prima dată numele de „Radu Ţiclenaru”, ceea ce nu găsim în traducerile celelalte, inclusiv din Documente privind Istoria României, amintite mai înainte. Iată prima parte a hrisovului: “Din mila lui Dumnezeu, IO Radul voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi prea bunului răposatului Micnea Voievod, nepotul bătrânului, răposatului Alexandru Voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele, satului Tunşii şi cu fiii lor, câţi le va da Dumnezeu, ca să fie tot satul Tunşii cu tot hotarul şi cu tot venitul din hotar iarăşi până-n hotar. Să se ştie hotarul satului:”.. (urmând înşiruirea toponimelor de vecinătate, toponime care se păstrează şi astăzi). Provenienţa denumirii satului Tunşi este abordată de Inv. Valentin Cristian Ciurea în cartea sa „Un sat gorjean, Tunşi(Agoia) şi şcoala lui”, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Tg.Jiu, 2000, pag.10- 11. Ipoteza este verosimilă, ţinând seama că în traducerea hrisovului din 1618, făcută de Zamfir Arbore în 1892, la cererea lui D C Brătuianu, este menţionat toponimul „Puţul călugărilor”, ceea ce atestă prezenţa călugărilor în această zonă a acelor timpuri. În localitate sunt şi familii cu numele de Călugăru. Puţul călugărilor nu apare în traducerea existentă în Documente Istoria României, probabil nesesizată de translatorul care cu siguranţă nu a mai fost Zamfir Arbore, ci altul. Am spus mai înainte, reconfirmare, deoarece în hrisov, printre altele se precizează: „..pentru că este a lor veche….de moşie de strămoşie şi tot…hotarul Tunşilor, cu toată ocina cu bună pace…. domnia mea le-am dat 6 boieri…(hot)arnic, sluga domniei mele Dragomir al II-lea Armaşi…au umblat…6 boieri mai sus zişi împreună cu mai sus pusa slugă a domniei mele de au cercetat…au fost hotarele satului…Cei 6 boieri au ales…hotarele satului…au hotărnicit…cum au fost acum înainte vreme… Iar Radul…iarăşi (a rămas) de legea dinaintea domniei mele şi…hotarul lor Hohabă fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor, de nimeni neatins, după porunca domniei mele.” Data acestui hrisov este certă, după cum se menţionează în finalul acestuia: „Şi am scris eu , Stepan, în cetatea de scaun Târgovişte, luna septembrie 17 zile de la Adam până acum cursul anilor, în anul 7121(1612).” În hrisovul din 10 martie 1567(7075), emis la Bucureşti de către Petru Voevod, prin care confirmă lui Bâra, lui Stanciul şi lui Ivan stăpânire peste moşia lor din Brătuia, moşie de moştenire, întâlnim precizarea ca hotar şi „lazul Tunsului”, şi „Brazdă”, puncte de hotar existente şi acum între Brătuia pe de o parte şi Tunşi şi Ţicleni pe de altă parte. Vezi „Documente slavo-române relative la Gorj (1406 – 1665) de Alexandru Ştefulescu, Tg.Jiu, Tiparul N.D. Miloşescu, 1906, pag. 158 – 160. Se ştie despre cuvântul „brazdă” că are origine dacă. În „Istoria Gorjului”, Ediţia 1995, pag. 22, Prof. Vasile Cărăbiş vine cu argumente topice, menţionând, printre altele, că denumirile de Tunşi şi Răşina sunt de origine latină. În continuare arată că „Aceste nume topice sunt de ajuns ca să demonstreze că, cu toată stăpânirea popoarelor migratoare, fondul daco-roman a rămas biruitor. În timpul slavilor… multe nume de aşezări, ca şi de ape, au fost traduse în slava veche”. Referindu-se la Tunşi, acelaşi autor afirmă că e nume cu sens ironic(pag. 93). Dacă biserica de la Tunşi, a fost construită de către Fraţii Osieci în 1601, desigur că localitatea datează de mai multă vreme. Preotul istoric şi profesor, Ion Popescu Cilieni a fost preocupat în dezlegarea misterului din hrisovul emis de Alexandru Voievod, la 26 martie 1618 referitor la „moşia Sneagovului”( Ţiclenilor), unde se vorbeşte de reînnoirea hrisovului emis de „bătrânul Alexandru Voievod”(carte veche şi ruptă), ca după minuţioase cercetări să stabilească anul emiterii 1439, din timpul lui Alexandru I, tatăl lui Vlad Ţepeş. Deci, Ţiclenii au o atestare documentară cu 20 de ani înaintea Bucureştiului.
Consilier juridic, pr. Ion M. Ungureanu – Ţicleni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here