349 de taxiuri circulă pe străzile din Târgu-Jiu

854

Primăria Târgu-Jiu a eliberat în acest an sute de autorizaţii de transport persoane în regim de taxi pentru persoane fizice şi juridice din municipiu. Potrivit Laviniei Truşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, în acest an, au obţinut autorizaţie pentru a-şi desfăşura activitatea de transport persoane în regim de taxi 180 de persoane fizice şi 60 de societăţi, acestea din urmă primind autorizaţie pentru 169 de maşini în regim taxi.
“De la începutul acestui an, două autorizaţii de transport persoane în regim de taxi au fost suspendate, deoarece nu şi-au actualizat documentele la timp, ulterior, acestea fiind reluate, suspendarea efectuându-se pe o perioadă de trei luni de zile. De asemenea, am avut şi două autorizaţii anulate pentru că nu şi-au prelungit în termenul legal viza autorizaţiei taxi. Autorizaţiile pentru transport persoane în regim taxi pe raza municipiului Târgu-Jiu se vizează la primărie o dată pe an şi se prelungesc la o perioadă de cinci ani de zile”, a declarat reprezentanta Primăriei Târgu-Jiu.
Taximetriştii care prezintă anumite probleme la maşini pot cere la Primărie o suspendare a autorizaţiei şi o amânare la autorizarea pe acest an, care poate fi cuprinsă într-o perioadă de una până la trei luni de zile. Un transportator poate obţine autorizaţia de transport în regim de taxi dacă îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care să aibă ca obiect de activitate “transport în regim taxi” de persoane şi/sau bunuri, codificat CAEN, să deţină parc auto agreat de Registrul Auto Român pentru efectuarea transportului în regim taxi, să nu fie debitor la bugetul local la data solicitării autorizaţiei şi să administreze autovehicule deţinute în proprietate sau cu contract de leasing.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here