2015, un an bogat în evenimente la Muzeul Judeţean Gorj

290

Cei care vor trece anul acesta pragul Muzeului Judeţean Gorj vor avea ce vedea. În agenda instituţiei pe 2015 sunt trecute numeroase expoziţii de pictură, sculptură, fotografie sau de etnografie. Tot anul acesta, Muzeul Judeţean Gorj va găzdui şi un simpozion internaţional, organizat în premieră în România, la care vor participa cercetători de pe trei continente. Asta pe lângă manifestările organizate an de an de muzeu, cu prilejul sărbătorilor naţionale.

Expoziţii, proiecte metamuzeale, evocări, lansări de carte, mese rotunde, simpozioane – toate acestea sunt incluse în agenda Muzeului Judeţean Gorj pe anul 2015. Deja o primă expoziţie a şi fost vernisată la muzeu la sfârşitul lunii trecute. Este vorba de o expoziţie aparţinând artistului plastic Gheorghe Plăveţi, în cadrul căreia pot fi admirate peste 500 de lucrări ale acestuia. Expoziţia va fi deschisă publicului până în martie. O altă expoziţie, de această dată de etnografie, va fi vernisată săptămâna viitoare, urmând ca pe parcursul acestui an publicul iubitor de artă să fie invitat să admire picturi semnate de Florentina Voichi, sculpturi realizate de Darie Dup, ceramică raku sau fotografii ce surprind imagini din Gorjul de odinioară. „Pe 12 februarie avem o expoziţie de etnografie intitulată „Repere ale civilizaţiei populare tradiţionale locale” prin care dorim să familiarizăm publicul vizitator cu bunuri culturale mobile care se regăsesc în patrimoniul muzeului. Va fi organizată şi o expoziţie de fotografie, cu portrete, oameni şi locuri din Gorjul de odinioară, fotografii adunate de prin satele Gorjului de-a lungul anilor. În ceea ce priveşte expoziţiile de artă plastică, o să avem pe 12 martie o expoziţie a Florentinei Voichi, soţia renumitului sculptor contemporan Mircea Roman, iar în septembrie va fi vernisată o expoziţie de sculptură a lui Darie Dup, unul dintre cei mai mari sculptori contemporani români. Pe 25 martie avem o expoziţie realizată în colaborare cu Ambasada Republicii Polone în România, o expoziţie de fotografie intitulată „Culorile ortodoxiei”. În mai vom mai avea o expoziţie personală a lui Florin Hutium iar în vară vom organiza o expoziţie de ceramică raku”, a declarat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Gorj.

Dialoguri expoziţionale cu Vâlcea şi Maramureş
Tot în cursul acestui an, Muzeul Judeţean Gorj va organiza expoziţii şi în alte judeţe din ţară. Mai exact, pe data de 23 de aprilie, la Baia Mare, va fi prezentată expoziţia „Stâlpul – element primordial al civilizaţiei lemnului” – dialog expoziţional Gorj-Maramureş, iar pe 16 iulie, la Vâlcea, va fi deschisă expoziţia „Centre ceramice din judeţul Gorj” – dialog expoziţional Gorj – Vâlcea. Din agenda muzeului nu lipseşte nici anul acesta evenimentul „Noaptea muzeelor”, ce se va desfăşura în luna mai. Şi de această dată Muzeul Judeţean Gorj va avea ca parteneri în organizarea acestui eveniment Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”.

Simpozion internaţional organizat în premieră la Târgu-Jiu
Luna mai va aduce la Târgu-Jiu cercetători de pe trei continente. Aceştia vor participa la cea de-a patra ediţie a Simpozionului Internaţional „Metalurgia bronzului în Balcani”, organizat pentru prima dată în România. Acesta se va desfăşura în perioada 10-12 mai. „Este un proiect realizat în colaborare cu Institutul Naţional de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti şi Institutul de studii arheo-metalurgice din Londra. Este prima dată când se organizează în România. În anii trecuţi s-a făcut în Marea Britanie, Serbia şi Bulgaria. Scopul simpozionului este acela de a reuni specialiştii care au preocupări în domeniu şi de a crea o bază de date informale despre metalurgia timpurie din zona Balcanilor”, a precizat Dumitru Hortopan.  În mai şi august, în Gorj se vor mai desfăşura încă două simpozioane, de această dată regionale.

Continuă săpăturile la cetatea de la Stoina
Conducerea Muzeului Judeţean Gorj intenţionează anul acesta să continue cercetarea arheologică sistematică la cetatea geto-dacică din comuna Stoina, satul Păişani, punctul „La cetate”, în cadrul unui proiect realizat în colaborare cu Institutul Naţional de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. „Investigaţiile de anul trecut au scos la lumină elemente noi legate de această fortificaţie care a fost cercetată pentru prima dată în anul 1918 (…). Cetatea se extinde pe o suprafaţă de două hectare. Anul trecut a fost scos în relief şi zidul cetăţii, realizat din calupuri de chirpici legate între ele cu pământ şi un interesant inventar arheologic – vase întregi şi întregibile”, a mai precizat directorul Muzeului Judeţean Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here