16:25 – Motociclist beat, implicat într-un accident de circulaţie

340

În timp ce conducea o motocicletă pe DJ 675, un bătrân în vârstă de 75 ani, din comuna Baia de Fier, a acroşat un autoturism, s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Potrivit poliţiştilor, conducătorul motocicletei avea o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma impactului bărbatul a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here