1 Decembrie 2012 – De Ziua Națională, nedorită dezbinare națională!

698

Am avut o zi liberă, sâmbătă, pe 1 Decembrie, ca Zi Națională în care tot românul sărbătorește Marea Unire. Și m-am urcat într-un autocar ce mă ducea la București. Aproape că am traversat județul Gorj de la un capăt la altul și, din păcate, numărul steagurilor tricolore a fost cu mult mai mic, aș putea zice chiar infinit mai mic decât al banerelor de tot felul ori al afișelor electorale.

Chiar dacă pe 9 decembrie – zi desemnată a fi dedicată alegerilor parlamentare – e una importantă pentru viitorul țării, actuala lege electorală nu le permite celor fără de bani și fără de partide, adică independenților, să candideze pentru un loc în Parlamentul României.
N-aș zice că timpul n-a ținut cu oamenii, fiind destul de călduros pentru începutul iernii ce se instalează imediat după Sfântul Apostol Andrei, întâiul chemat la Domnul și ocrotitorul României. Totuși, cum mai spuneam, s-a făcut o cheltuială nemăsurată cu ploaia acidă de afișe electorale și banerele care au năpădit ulucile, stâlpii și mai toate căile de acces. De la ulițe, străduțe, străzi și chiar pe autostrada Pitești București ești agasat să-ți dai votul celor care-ți promit marea cu sarea. Până ajung în Parlamentul țării, cel ce acordă imunitățile mult dorite de cei care au încălcat legile țării, bune sau proaste dar legi ce ar trebui respectate. Și Dan Diaconescu și alți …escu de pe la Gorj știu prea bine la ce mă refer. Cât despre cele întâmplate la manifestarea dedicată sărbătoririi Marii Uniri, din Piața I.C. Brătianu – așa cum inspirat și meritat a fost botezată zona din jurul Arcului de Triumf din capitală, nu are rost să ne pierdem timpul. Au fost prezenți și foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu, ambii nebăgați în seamă de actualul guvernator al Coloniei România – Traian Băsescu. Cel prea plin de sine și care n-a catadicsit să dea mâna decât cu Primarul General al Bucureștilor, Sorin Oprescu, dar nu și cu Președintele Senatului, Crin Antonescu – al doilea om în stat, nici cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea – al treilea om în stat. Că n-a făcut-o, la strângerea de mână mă refer, nici cu primul ministru Victor Ponta este spre rușinea lui Traian Băsescu. Om ce nu o dată își arată pe față mârlănia de care-i capabil. Cât despere huiduielile cu care-a fost întâmpinat Traian Băsescu la parade militară de la Arcul de Triumf, nu-i nicio surpriză. Că s-a strigat iarăși “Jos Băsescu!”, nici atâta.
Se știe prea bine că – în anul electoral al dezbinării noastre, 2012 – mulțimile ce au ieșit în stradă, începând cu Târgu-Mureș, Brașov, București, apoi în multe capitale de județ – cum a fost cazul și la Târgu Jiu -, ca să nu mai amintim de protestele din străinătate, protestatarii nu au cerut doar “Jos Guvernul!”, cu referire la cabinetul Boc, ci și leitmotivul încă nerealizat de actuala Putere – “Jos Băsescu!”
Ca să se petreacă și această doleanță a poporului ar fi bine ca lumea să iasă în număr cât mai mare la alegerile de duminica viitoare și USL să obțină o majoritate covârșitoare. Care să-i dea ocazia să scape țara de cancerul portocaliu – revopsit în verde și, acum, în violetul ARD – și mai ales de Regimul Băsescu!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.