1.685 de acțiuni de salvare pentru echipele Salvamont România, în luna ianuarie

1091

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna ianuarie a anului 2021, a celor 42 de structuri județene sau locale salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România.

Luna ianuarie, luna de vârf a sezonului de iarnă, a fost caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte mare de turiști pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistența de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de circa 600 de salvamontiști aflându-se la datorie în zonele montane cu afluență turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale și de intervenție din cca 90 de posturi și baze Salvamont. În această perioadă salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 1.685 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 1.768 de persoane. Dintre acestea, 766 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, iar 5 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML. Din numărul total de intervenții, 1.418 de intervenții au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare (pârtii de schi și săniuș), 185 de intervenții au avut loc în restul zonei montane – fiind salvate 268 de persoane, 76 de cazuri s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 6 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor. Prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone au fost primite, direct, 1.432 apeluri prin care anunțau accidente montane, restul apelurilor de urgență fiind primite și preluate direct de către salvamontiști prin Serviciul Unic de Urgență 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont. De asemenea, în cursul lunii ianuarie s-au primit 1.914 de apeluri prin care solicitau informații despre zona montană, dintre acestea, 1.020 de apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone, restul de 894 de apeluri fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau județene. Structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect, își dezvoltă permanent resursele umane și materiale și, în activitatea derulată, nu au solicitat și au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse, exceptând cele de preluare pentru transport al accidentaților către unitățile medicale, ambulanțe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relației de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne.

93 de persoane, salvate la Gorj
,,În luna ianuarie, între cele 42 de servicii de salvare montană, Serviciul Salvamont Gorj al Consiliului Județean Gorj a intervenit la un număr de 90 de cazuri. În urma acestor intervenții au fost salvate 93 de persoane. Din fericire, nu a fost niciun decedat, iar gradul de răspuns la solicitări a fost de 100%”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj și președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România. În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial și care dețin personal operativ de intervenție, pregătit profesional și atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează ca personal operativ de intervenție un număr de circa 800 de salvatori montani atestați, dintre care peste 300 sunt salvatori montani angajați. Cunoscând specificul și numărul mare de intervenții în sezonul de iarnă, în toate zonele din țară în care se practică intensiv sporturile montane de vară, pe traseele turistice, în bazele, posturile și refugiile Salvamont, serviciile Salvamont vor continua să asigure efective de salvatori montani dimensionate adecvat, astfel încât să se reușească intervenția cu operativitate în situația producerii de accidente.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here