Zeci de mii de pelerini au îndurat ploaia şi frigul pentru a ajunge la mormântul Părintelui Arsenie Boca – 25 de ani de dialog în Duhul Sfânt cu Părintele Arsenie Boca

134

La 25 de ani de la naşterea în Ceruri, Părintele Arsenie Boca a ajuns să fie cunoscut de tot mai mulţi români. Vineri, 28 noiembrie a.c., zeci de mii de pelerini din toată ţara şi străinătate care au trecut prin faţa mormântului Său erau atraşi de o forţă nevăzută, îndurând, făsă să simtă, timp de aproape cinci ore frigul (- 3 grade Celsius) şi ploaia măruntă în coloana care se întindea pe o distanţă de peste 8-900 de metri – aspect care a fost o permanenţă de la ora 08:00 până la ora 15:00. Această privelişte a confirmat că Părintele este mai viu decât s-ar fi putut închipui.
Prezenţa mea la mormântul Părintelui m-au ajutat să descopăr firescul, dar mai ales, ce este mai important: l-am descoperit pe Părintele Arsenie şi pe Dumnezeu în adevăratul sens.
img550Faptele din trecutul Sfinţeniei Sale îl arată ca un om pe care astăzi, pentru înţelepciunea lui, pentru spiritul de sacrificiu, pentru concepţia lui şi dragostea de creştinătate ortodoxă, el arată ca pe un sfânt care şi-a sacrificat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.
Părintele Arsenie Boca a fost nu numai o personalitate spirituală, ci a fost şi un muncitor extraordinar care caută să fructifice talentul pe care i l-a dat Dumnezeu –  acela, al preţuirii şi al muncii în arta bisericească. Iconografia sa, plină de sens în toate contextele de viaţă, nu suportă tipizare, tocmai pentru că nu ţine, de tipizare…
Părintele Arsenie Boca a făcut minuni în timpul vieţii pământeşti şi face şi în timpul vieţii cereşti cu cei care l-au cunoscut dar şi cu cei care nu l-au cunoscut dar au evlavie spre dânsul. Eu merg des la mormântul Părintelui, am problemele mele pe care le discut în Duh cu El şi vin acasă întotdeauna întărit şi îmbunătăţit. Cu Părintele vorbeşti, el te ascultă şi te povăţuieşte. Acolo e ceva divin, e ceva ce nu se descrie în cuvinte. Ceva fermecător.
Mulţi dintre cei care au ajuns să-l iubească pe Părintele Arsenie s-au întrebat când va fi canonizat. Ar fi o recunoaştere a puterii, frumuseţii, bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu care prin Părintele Arsenie a oferit neamului nostru românesc o oază în care ne putem adăpa cu apa cea vie şi veşnică a ortodoxiei.
img551De asemenea, ar arăta dorinţa unor oameni care n-au ezitat să transmită cel puţin un semnal în această privinţă. Până atunci, nouă ne ne rămâne decât să urmăm sfaturile Părintelui în viaţa de zi, căci însuţi Părintele a spus: „Împliniţi-mi dorinţele, sfaturile minime şi va schimba Dumnezeu situaţiile, problemele voastre, fără să fiu eu prezent, căci Dumnezeu e Cel ce le schimbă”.
Eu cred că de mult trebuia canonizat Părintele Arsenie Boca. Dovada sunt oamenii – zecile de mii care au venit să se roage la mormânt. Simţi cu adevărat că este ceva. Mulţi se vindecă sufleteşte şi alţii trupeşte. Dar asta când va rândui Dumnezeu pentru că a intra în ceata sfinţilor e o lucrare a lui Dumnezeu, nu numai a oamenilor. Până atunci, îl considerăm sfânt şi eu mă rog la El în fiecare dimineaţă şi îl strig. Aş avea multe de spus despre Părintele Arsenie căci El când începe să facă lucruri bune cu câte cineva nu face numai unul. El nu se mai opreşte din munca lui şi lucrează în noi şi în mintea noastră până când ne luminează şi ne aduce pe calea cea bună fără să ne abandoneze.
Cine îl descoperă nu mai poate sta fără el!
De aceea doresc mult canonizarea Părintelui. Doresc să fie prăznuit cu mare cinste ca un mare sfânt al României. Domnul să fie cu noi!
Mergeţi la Prislop, la mormântul Părintelui când simţiţi nevoia, fără nici un fel de ezitare şi vă garantez că viaţa vi se va schimba.
Eu am înţeles că toţi avem o cruce de dus şi trebuie să ne-o ducem cu mândrie şi cu stoicism rugându-ne la Dumnezeu să ne dea putere să o purtăm pe umeri, deoarece nimic nu este întâmplător.
Notă Specială: Rămânând în contextul pelerinajului la mormântul Părintelui Arsenie  Boca s-au întâmplat  fapte care trebuie făcute cunoscute. 1. – Când Soborul de episcopi şi preoţi aflat sunt îndrumarea Părintelui Episcop Gurie – episcopul Devei şi Hunedoarei – a sosit la mormânt pentru sfânta slujbă a parastasului a încetat ploaia. Acest lucru a durat până la sfârşitul slujbei. Mai aveam de parcurs aproximativ zece metri până la mormânt. După ce a plecat Soborul de episcopi şi preoţi a început să plouă din nou. Cernut. Un drept credincios aflat în coloană a exclamat: „ne stropeşte Părintele Arsenie cu apă sfinţită!” 2. – În momentul când am trecut de mormânt a încetat ploaia, cerul s-a înveselit şi acest lucru l-am observat până am ajuns în Haţeg. A apărut şi soarele care a zvântat pământul uşurând drumul întoarcerii spre casă. 3. – Când am ajuns în dreptul mormântului am simţit că mă învăluie o energie întăritoare sporindu-mi starea de încredere şi de linişte sufletească. Această energie ca şi un îndemn ferm (cum numai Părintele ştia un fel special pentru fiecare) spre o cărare a vieţii pe care trebuie să merg fără abatere.
În Duh şi în Rugăciune am mulţumit Părintelui pentru îndemn şi ajutor.
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here