Fostul primar al comunei Săcelu, Ion Voica, a scăpat, deocamdată, de acuzele Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie cu care actualul consilier local se judeca la Curtea de Apel Craiova. Voica a reuşit, aici, să anuleze raportul de integritate din noiembrie 2014, care stabilea că fostul primar “s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 mai 2011 – 25 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și calitatea de reprezentant al Comunei Săcelu în cadrul Adunării Generale a Asociaților S.C. Salubris Gilort S.R.L.”. Sentinţa dată de Curtea de Apel Craiova pe 31 martie nu este definitivă, putându-se ataca cu recurs. În prezent, Ion Voica, este consilier local independent, deşi a fost ales pe listele UNPR în 2012. Acesta este protagonistul mai multor dosare penale, în ultimul fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
A.Stoica
va c-am doare ca nu v-a mers cu inscenarile. reclamantii, in speta Jurebie a reclamant si a aratat Agentiei Noationale de Integritate ca semnaturile erau ale lui voica. Eroare- a spus instanta-semnaturile sunt ale lui Jurebie in AGA- asa ca incompatibil (in cercetare) este Florinel.
Asa sunt toate dosarele ,,penale,,- inscenate de penalul Jurebie si Rentea!!!!!!!!!!!!!!!!!