Ce spune fostul ministru al Muncii despre pensiile celor care au muncit în condiții speciale

2077

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, atacă PNL pe problema pensiilor. El spune că Legea 127 (privind sistemul public de pensii, n.r.) ,,era o lege foarte bună, a fost blocată de dreapta românească, PNL și USR, doar pentru că era o lege a PSD-ului”.

Acesta a acuzat că liberalii au trecut pensiile militare în PNRR ca pensii speciale ,,doar pentru a aduna voturi”.
,,Dacă vorbim de cei care au lucrat în condiții deosebite și în condiții speciale, legea actuală nu le-a luat niciun drept câștigat”, a precizat deputatul Marius Budăi, ieri la Antena 3. ,,Nu Guvernul actual a blocat aplicarea Legii 127 (a pensiilor). Sau nu tot guvernul, că o parte erau la guvernare cu USR când au scris PNRR. Noi uităm foarte repede și poate asta e un atribut să putem merge mai departe. Dar legea 127, care era o lege foarte bună, a fost blocată de dreapta românească, PNL și USR, doar pentru că era o lege a PSD-ului. S-au scris în PNRR numai lucruri rele pentru cetățeni – de la acel procent de 9,4, de la faptul că s-a scris neprofesionist, o expresie juridică inexistentă în România și anume pensii speciale pe care să o poată folosi oricine în comunicare publică, dar nu în documente oficiale, pentru că vorbim de militari, pe care i-au băgat tot cei care au scris. Nu Guvernul actual a blocat Legea 127/2019. Nu Guvernul actual a scris PNRR. Nu trebuie să uităm că 8 din 10 cetățeni români au primit majorări, mulți dintre ei majorări consistente, pentru că s-a realizat, în sfârșit, în România așezarea pe contributivitate, indiferent de domeniu de activitate. Dacă vorbim de cei care au lucrat în condiții deosebite și în condiții speciale, legea actuală nu le-a luat niciun drept câștigat. Se acordă în continuare reducerea vârstei standard de pensionare, se acordă în continuare stagiul suplimentar, se acordă în continuare punctaj suplimentar. Este un mod de calcul care a fost discutat. Revin iarăși la PNRR. Noi am scris și această lege gândindu-ne la oameni, dar cu anumite constrângeri din PNRR”, a spus acesta.
Numai că fostul ministru poate că nu a blocat Legea 127, dar a blocat legea 197/2021, care reglementa – până la 1 septembrie 2024, fix munca în condiții speciale, astfel încât, parte dintre minerii și energeticienii Complexului Energetic Oltenia au protestat timp de doi ani de zile împotriva faptului că Ministerul Muncii a ținut legea neaplicată doi ani de la promulgare.
Legea 197 a putut fi aplicată după ce salariații CEO, din cadrul Sindicatului Energia Rovinari, au făcut greva foamei, timp de patru zile, pe scările ministerului pe care Marius Budăi îl conducea.
M.C.H.

2 COMENTARII

  1. Un personaj mincinos despre care nu vreau să mai aud. Când PSD s-a aflat în opoziție budigăi declara că dacă ei ar fi fost la guvernare ar fi aplicat legea 197/2021 imediat . Apoi când s-au văzut ajunși la guvernare iar acest personaj a devenit ministrul muncii s-a sucit rapid și timp de doi ani a ținut legea blocată.
    Așa că , marș de aici !

  2. Mă uimesc de multe ori ce scursuri au ajuns să facă legi și să conducă ministere? Să-i răspund la subiect acestui șofer,ajuns peste noapte ministru. 9,4%din buget este un procent care îți permite să plătești toate pensiile cu indexările ulterioare. De ce ? Acest procent este fix,dar bugetul României în ultimii 4 s-a dublat. Un alt exemplu după noua lege a pensiilor procentul a scăzut la 8,3 din bugetul pe 2024 .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here