VIDEO: Rețeta săptămânii – Fabiskitchen: Roast Beef – Friptură de vită

981

Lista de cumpărături:
* 1kg întreg de antricot de vită;
* 30 ml de ulei;
* 1 linguriță de sare;
* 1 linguriță de piper proaspăt măcinat;
* 3 crenguțe de rozmarin și cimbru verde.
Salutare tuturor cititorilor de la rețeta săptămânii!
În weekend am primit un mesaj de la o doamnă care mi-a sugerat să scriu o rețetă despre o friptură de vită suculentă, și roze la interior, cu o crustă rumenă.
Dragi cititori ai ziarului Gorjeanul, nu trebuie să vă fie frică să încercați, pentru că friptura de vită perfectă se gătește foarte simplu, dacă se respectă pașii următori:
Pentru Roastbeef avem nevoie de antricot de vită, sau mânzat, o bucată întreagă. Aveți grijă, dacă alegeți o bucată de vită – să nu fie prea bătrână.
Este indicat să scoatem carnea din frigider înainte cu ceva timp, mai exact, aceasta trebuie să aibă temperatura camerei.
În caz că are pielițe, o fasonăm, adică o curățăm cu un cuțit de pielițe.
Sărăm carnea, apoi o masăm pentru un minut sau două. Personal, nu sunt adeptul piperului înainte de a prăjii friptura de vită, dar fiecare poate să decidă: ori adaugă piperul înainte, ori după prăjire, atunci când când o pune la cuptor. Eu prefer după prăjire.
Astfel, înainte să prăjim carnea, preîncălzim cuptorul la 100 de grade, cu funcția ventilație, în așa fel încât căldura să se distribuie uniform.
Într-o tigaie adăugăm uleiul, iar, când s-a încins bine, prăjim carnea puternic pe toate părțile. Acest lucru se mai numește ,,sigilare”. Toată operațiunea durează vreo 6-8 minute.
Apoi, într-o tavă, adăugăm crenguțele de cimbru și rozmarin verde. Peste crenguțe adăugăm friptura de vită, introducem un termometru în friptură, setăm temperatura interioară la 58 de grade și apoi introducem friptura în cuptor.
Este cel mai simplu mod să gătiți acasă o friptură de vită perfectă, fără să vă fie frică că dați greș. Cu termometrul reușiți sigur!
După ce carnea a ajuns la temperatura interioară de 58 de grade, oprim cuptorul și învelim carnea într-o folie de aluminiu pentru 15 minute. Este foarte importantă această tehnică pentru relaxarea cărnii. Tăiem apoi carnea, iar în acest fel obținem o friptură suculentă, roze. După placul fiecăruia, se poate asezona cu diferite legume, sos de piper verde murat, sau în sandwich-uri, ori o putem servi ca aperitiv.
Spor la gătit !!!
Puteți urmări rețeta și pe YouTube, pe Fabiskitchen:
https://www.youtube.com/shorts/eS6Eqw0hgU8

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here