În Duminica a 9-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 3, 9-17; Ev. Matei 14, 22-34 (Potolirea furtunii); glas 8, voscr 9, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi un text din Evanghelie care ne înfăţişează o situaţie cu totul deosebită, când o furtună înfricoşătoare s-a ridicat pe Marea Tiberiadei şi vântul ameninţa ca să scufunde corabia mică în care Se afla Iisus Hristos împreună cu ucenicii Lui, cei înfricoşaţi, pentru că nimeni nu mai dormea, decât Domnul vieţii şi al morţii. Şi au izbucnit ucenicii: «Scoală-Te, Învăţătorule, strigau ei deznădăjduiţi, căci pierim», după care, Cel ce toate le stăpâneşte cu Voia Sa, imediat a S-a sculat şi a certat marea şi vânturile şi s-a făcut linişte mare! Prin urmare, constatăm că textul despre «Umblarea pe mare şi potolirea furtunii» relatează faptul că îndată Mântuitorul Iisus Hristos i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând imediat drumul mulţimilor, S-a suit în munte ca să Se roage singur, dar, făcându-se seară, era singur acolo, iar, corabia era acum la mare distanţă de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă! Era la cea de-a patra strajă a nopţii, când a venit la ei Domnul Iisus Hristos umblând pe mare. Ucenicii, miraţi peste măsură, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat, dar, El le-a vorbit de îndată, zicându-le: ,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”! Iar Petru, răspunzând, a zis: «Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: ,,Vino”! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus, dar simţind vântul puternic, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: «Doamne, scapă-mă», iar, Iisus Domnul, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: ,,Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit”? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar, cei din corabie I s-au închinat, zicând: «Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!». Apoi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului (Matei 14, 22-34), ceea ce înseamnă că Dumnezeu ne arată momentul când să-L urmăm pe Iisus Hristos, pentru a ne încredinţa de adevărul spuselor Sale, că prin credinţă, omul desluşeşte taina dumnezeirii!
«Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă». El i-a zis: ,,Vino”!
Aşadar, în Duminica a 9-a după Rusalii, Cartea Sfântă ne spune că ucenicii sunt aruncați în valuri, fiind prinși de o furtună mare, care ușor și treptat îi duce până la punctul de a-i face să îndure totul cu bărbăție, mai ales că acum erau singuri. De aceea, Dumnezeu îi aduce la o încercare mai înaltă, pentru că acum permite să se ivească o furtună în mijlocul mării şi toate acestea erau menite ca să-i întărească și să nu caute către o speranță de scăpare venită dintre cele pământești. Apoi, Domnul îngăduie să fie învăluiți de furtună întreaga noapte, ca să le trezească pe deplin inimile lor împietrite şi astfel, a văzut Domnul Iisus Hristos firea fricii lor, pe care apa cea învolburată și timpul grăbit o născuse în sufletele lor! Deci, îi trimite într-o situație în care ei să-L dorească mai mult și să-și țină mintea în permanență îndreaptă către Domnul! Atunci, ucenicii, văzându-L umblând pe mare, aşa cum ne spune Evanghelia, s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat, ceea ce înseamnă că acesta este modul în care Dumnezeu Se îngrijește de frica noastră şi nu ezită să aducă lucruri mai grele, chiar mai îngrozitoare decât cele de dinainte, ca o modalitate ce se aseamănă cu ceea ce psihologii numesc «terapie de șoc» pentru desensibilizarea răspunsurilor cauzate de frică! Mai constatăm că ucenicii nu erau înfricoșați numai din cauza furtunii, dar, și din cauza distanței mari de țărm, iar, Hristos Domnul, nici nu a alungat întunericul de-ndată și nici nu a venit ca un fulger ca să-i salveze sau ca să-i întărească pe ucenici, de această dată lăsându-i în mijlocul spaimei și învățându-i să fie răbdători ca să îndure fricile! Dar, de ce l-a lăsat Hristos pe Apostolul Petru ca să vină să-i întindă mâna? Aceasta înseamnă că atunci când au fost aproape să ajungă la țărm, Iisus Hristos a intrat în corabie, dar, Apostolul Petru, coborând din corabie, a mers la Iisus, bucurându-se nu numai pentru că pășește pe apă, ci pentru că mergea la El! Dar, marea l-a amețit, iar frica i-a fost adusă de către vânt, mai ales că în acel moment marea însemna primejdie, iar, luptându-se cu marea, Apostolul era neliniștit mai mult din cauza vântului, căci, firea omului îl duce ca să înfrângă cele mai mari necazuri și să se teamă de cele mici, fiindcă, Dumnezeu ne arată momentul când să-L urmăm pe Iisus Hristos, pentru a ne încredinţa de adevărul spuselor Sale, că prin credinţă, omul desluşeşte taina dumnezeirii!
Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: ,,Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit”?
Din Pericopa Evanghelică a Duminicii a 9-a după Rusalii, mai putem desluşi faptul că Mântuitorul Hristos îi învăța pe ucenicii Săi, ca să nu caute imediat orice scăpare din necazurile ce-i apasă, ci să rabde toate încercările cu mult curaj, şi chiar atunci când păreau să fie scăpați de pericol, frica a fost din nou înmulțită în ei! Dar, mergând pe mare, poruncindu-i și lui Petru să o facă și ținându-l în primejdie, credința lor a fost întărită și mai mult şi chiar dacă mai demult certase marea, acum nu o mai face, ci Își arată marea Sa putere, dar, sub un alt chip! Tocmai pentru aceasta, I se închină ucenicii care îi spun: «Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!», iar, Domnul a acceptat această mărturisire, a întărit ceea ce ei au spus și i-a slavat pe cei ce se apropiau de El cu nădejde! Aşadar, să credem şi noi în puterea Lui Iisus Hristos şi atunci vrăjmaşul diavol, va preda armele şi se va face linişte mare în lume! Căci, dacă suntem ocrotiţi de Pronia Sa dumnezeiască, nu trebuie să ne fie frică de Acela Care poate să ne arunce în gheena iadului pentru păcatele noastre! Prin urmare, cu toţii să avem curaj şi laudă în Hristos spre Slava Celui Care ne-a învrednicit să credem, dar, fără să fim copleşiţi de întristare, de gânduri şi cârtire, pentru că Dumnezeu ne-a învrednicit, pe noi, nevrednicii, ca să devenim vlăstare ale Proniei Sale, întru mântuirea sufletelor celor alese pentru care Hristos a murit pe Cruce! Înaintea Lui Dumnezeu, să nu ne întristăm, să nu voim să pierdem răsplata noastră care va fi multă în Cer! În concluzie, «Umblarea pe mare şi potolirea furtunii» de către Mântuitorului Hristos este o minune, mai ales că Apostolii în corabie, înspăimântaţi de pericolul în care se găseau pe o mare în furtună, aşa cum spune Evanghelia, Îl aşteaptă pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine spre ei mergând pe apă. Şi chiar dacă Apostolul Petru are o reacţie cel puţin surprinzătoare, când Îi cere Mântuitorului Hristos ca să meargă şi el pe apă pentru a se convinge că, într-adevâr, Cel Care vine pe apă este chiar Hristos, şi nu o nălucă, aceasta poate fi socotită ca o manifestare firească, liberă şi dezinhibată a omului temător! Aşa se întâmplă şi de data aceasta, iar, Apostolul Petru, care o ia ca întotdeauna înaintea celorlalţi, Îl impresionează pe Mântuitorul Hristos, deoarece, voia ca să meargă pe apă către Domnul, Care îi spune „Vino!”, iar Petru păşeşte cu curaj pe mare. În final, să mai adăugăm faptul că acesta este momentul în care Petru, cel eliberat de toată logica imanentă şi meschină, de chinga certitudinilor legilor omeneşti, se aventurează înspre Dumnezeu, păşind pe mare ca pe uscat! Aceasta este întocmai lumea credinţei, despre care vorbeşte Mântuitorul Hristos, iar, suportul acestei atitudini a Sfântului Petru este şi dragostea lui pentru Dumnezeu, deoarece, el n-a avut răbdare să meargă odată cu ceilalţi cu corabia până la Domnul, ci a pornit-o singur înainte, iar lucrul acesta arată nu numai dragostea, ci şi credinţa lui, mai ales că prin darul lui Dumnezeu, noi, oamenii, avem acces la lumea lui Dumnezeu, Cel Care ne arată momentul când să-L urmăm pe Iisus Hristos, pentru a ne încredinţa de adevărul spuselor Sale, că prin credinţă, omul desluşeşte taina dumnezeirii!
Vasile GOGONEA
