Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată că Împărăţia Sa nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o renaştere spirituală din apă şi din Duh, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice!

În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Ioan 3, 13-17 (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim); glas 5, voscr.3, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica noastră Ortodoxă este rânduit să se citească un text din Sfânta Evanghelie care descrie convorbirea sau dialogul Mântuitorului Hristos cu Nicodim, pentru a ne arăta că jertfa de pe cruce, deci, vina păcatului nostru a fost ştearsă, iar prin Înviere, moartea a fost nimicită, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice, pentru că împreună cu Domnul Iisus Hristos, omul cel vechi din noi s-a răstignit şi s-a îngropat, dar, tot prin El a înviat în noi omul cel nou, eliberat din lanţurile păcatului şi din frica morţii. Pericopa Evanghelică este ilustrată prin convorbirea Mântuitorului Hristos, avută la două luni după botezul Său, cu Nicodim, un fariseu bine intenţionat, membru al Marelui Sinedriu, deoarece Iisus Domnul Se găsea în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui în primul an al vieţii Sale publice, iar, lumea cunoscuse deja minunile Sale şi mulţi credeau în El (v. Ioan 2,23). De aceea, preotul Nicodim voia să-L vadă mai bine pe acest vestit Iisus, cu toate că duşmanii Lui, fariseii şi ceilalţi, dăduseră poruncă neînduplecată ca oricine crede în El sau vorbeşte public despre El, să fie exclus din sinagogă, motiv pentru care Nicodim L-a întâlnit pe Hristos pe ascuns, la ceas de noapte, probabil, în casa Salomeei, mama lui Ioan, preotul Nicodim constatând că în întuneric, la lumina lumânărilor, a văzut chiar Lumina Adevărului prin care Dumnezeu ne arată că Împărăţia Sa nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o renaştere spirituală din apă şi din Duh, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice!

,,Nimeni nu s-a suit la cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer”!
Din Pericopa Eanghelică reţinem, astfel, că prin cuvintele: «Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el» (Ioan 3, 2), Nicodim Îl vedea pe Hristos ca pe un om care, pur şi simplu îl avea pe Dumnezeu cu el, şi nu ca pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, adică, Dumnezeu adevărat, iar, Iisus trebuia să-i arate că era Fiul lui Dumnezeu, prin faptul că minunile făcute le făcea de unul singur. Dar, ca să nu-L determine să se simtă singur, i-a vorbit chiar la persoana a III-a: ,,De nu se va naşte cineva de Sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3), ca şi cum i-ar fi zis: Nu eşti născut din nou, de aceea Mă consideri un simplu om şi, pentru că nu eşti născut din nou, nu poţi intra în împărăţie”! În acest fel, Nicodim cel pământesc, după cele ce a auzit despre naştere, s-a mirat şi ca un preot însemnat ce era, nu putea face urcuşuri duhovniceşti, de aceea, uimit, L-a întrebat pe Hristos: «Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască»? (Ioan 3, 4), după care Iisus Hristos a încercat să-l convingă, folosindu-se de logică: ,,Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le voi spune pe cele cereşti? (Ioan 3, 12). Cum vei crede că M-a născut Dumnezeu-Tatăl? Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel Care S-a coborât din cer: Fiul Omului” (Ioan 3,13). Şi, de vreme ce a coborât din cer, ne-a adus o veste nouă despre cer. Deci, avem în prim plan vestea că El Însuşi, Hristos, este Fiul lui Dumnezeu, singurul capabil să ne spună ce se întâmplă cu adevărat în ceruri este El, Fiul Omului, Care S-a coborât din cer (v. Ioan 3,13). Să mai subliniem faptul că în timpul convorbirii, Nicodim devine dintr-o dată ascultător, luând aminte la cele spuse de Domnul, acesta însemnând un pas foarte important pe drumul cunoaşterii. De aceea, să ştii să asculţi cuvântul Domnului este esenţial pentru paşii următori, iar, preotul Nicodim a ascultat şi a învăţat un adevăr despre care nu ştia: că în lumea aceasta, pe lângă naşterea firească, trupească, mai este şi o naştere spirituală, mai presus de fire, o renaştere spirituală fără de care nu se poate intra în Împărăţia cerurilor, deci, renaşterea prin Botez, prin care devenim fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu, fii ai Harului, iar, prin afundarea în apa Botezului, toţi murim pentru lumea păcatului, pentru a renaşte la o viaţă nouă, în Duh şi în Adevăr! În timpulu dialogului, Nicodim se întreabă, dacă Iisus a coborât din cer, cum continuă să fie în cer? Pot fi spuse astfel de lucruri? Sigur că pot, dar, numai de către Dumnezeu şi niciodată de către om, pentru că omul, ori este în cer, ori este pe pământ, pe când Iisus Hristos, fiind Dumnezeu, e peste tot prezent, şi în cer şi pe pământ, în timp ce, doar ca om, El era prezent trupeşte doar pe pământ. De aceea, pentru a-i arăta lui Nicodim, cât de bun şi de iubitor de oameni este Dumnezeu-Tatăl, Care L-a născut, Domnul i-a zis: ,,Într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-însul” (Ioan 3,16-17). Cu toate că Nicodim nu credea, până atunci, că interlocutorul său, Iisus, era Dumnezeu, dar avea în sine o deschidere pentru a crede acest lucru, fără să socotească oboseala, nici timpul, Domnul a continuat discuţia, care poate a ţinut până dimineaţă, iar, astfel, Nicodim a plecat de lângă Domnul Hristos ca şi cum s-ar fi născut din nou. În acest fel înţelegem şi momentul când Hristos a fost răstignit şi când Nicodim, împreună cu Iosif din Arimateea, au coborât trupul Lui de pe cruce şi l-au îngropat (v. Ioan 19,39-42). Astfel, Nicodim, îngropându-L pe Hristos, şi-a amintit cuvintele spuse în acea noapte luminoasă, când L-a întâlnit în Ierusalim, pentru că într-atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,16), iar, acum, el vedea cu ochii lui acest lucru pus în practică, deoarece a conştientizat, aşa cum ar trbui să conştientizăm şi noi, cei de astăzi, cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea, când ne arată că Împărăţia Sa nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o renaştere spirituală din apă şi din Duh, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice!

,,Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El”!
Aşadar, pentru a lega învăţătura Pericopei Evanghelice a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci cu marea Sărbătoare de astăzi, «Naşterea Maicii Domnului», să mai conştientizăm şi faptul că Unul-Născut S-a Întrupat şi este Fiul Tatălui ceresc şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, că a devenit om pentru un singur scop: ca să sufere de dragul nostru din cauza păcatelor noastre! De aceea a şi băut de bunăvoie potirul amar, cel mai amar pahar pe care-l poate bea omul pe pământ: paharul morţii, iar, mai apoi a fost şi îngropat ca un simplu muritor, în mormânt, dar, fiind cu adevărat Dumnezeu, El a învins moartea, a înviat din morţi, viaţă dăruindu-ne nouă, oamenilor! De aceea, trebuie să spunem din nou: numai El, Hristos, are puterea de a fi Dumnezeul nostru! Pentru că i-a zis Iisus Hristos lui Nicodim, referindu-se la Crucea Sa, legând astfel botezul de moartea Sa pe cruce, iar, aceasta, nu întâmplător, deoarece izbăvirea care a izvorât din crucea Sa se dăruieşte creştinului prin botez, iar botezul se mai numeşte şi «cruce», adică, participare la moartea şi îngroparea Domnului (v. Romani 6, 4). De asemenea, şi crucea se numeşte botez: ,,Şi cu botez am a Mă boteza şi câtă nerăbdare am până se va împlini”! (Luca 12, 50). În continuare, Hristos i-a spus lui Nicodim: ,,După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,14-15), deci, Însuşi Hristos aseamănă înălţarea Sa pe cruce cu înălţarea şarpelui făcută de Moise. Aceeaşi scenă este o preînchipuire a lui Hristos cel răstignit, însă şarpele de aramă, care era ridicat sus pe lemn, i-a izbăvit pe evrei de veninul mortal al şerpilor, pe când Hristos, ridicat sus pe cruce, mântuieşte întreaga omenire de veninul cel veşnic al şarpelui (al diavolului). Mai mult, şarpele de pe lemn nu era făcut nici din sfoară, nici din elastic, ci era făcut din aramă, deoarece arama nu se modifică dacă este lovită, rămâne neschimbată, în timp ce orice alt material s-ar fi schimbat. Astfel, Hristos pe cruce rămâne neschimbat, iar dragostea Lui faţă de cei care L-au răstignit nu s-a micşorat câtuşi de puţin. Deci, Hristos Domnul a biruit lumea, nu înlăturând necazurile din ea sau făcând să nu apară ispite, ci, arătându-Se mai tare decât ele, întrucât El nu a fost doborât de ele. Poate că Iisus a lăsat firea Lui să sufere toate cele ce le suferă omul, pentru ca să o întărească chiar prin folosirea puterii ei de a nu se lăsa biruită de răutăţile lumii, o putere care izvorăşte din Crucea Sa pentru noi toţi, fiindcă, în dreapta credinţă, Crucea este scăldată în raze şi de sărbătorile ei, ea este împodobită cu flori! În acest fel, suntem încurajaţi să privim spre Cruce şi dincolo de Cruce, spre a vedea slava strălucitoare a Învierii şi frumuseţea înmiresmată a vieţii veşnice prin care Dumnezeu ne arată că Împărăţia Sa nu poate fi cunoscută şi nici nu se dobândeşte fără o renaştere spirituală din apă şi din Duh, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice!
Profesor dr. Vasile GOGONEA