Unul dintre jucătorii de bază ai Pandurilor din mandatul lui Flavius Stoican, Cornel Ene (24 de ani), a hotărât să se despartă de una din candidatele la promovare, ASA Târgu Mureş. Ardelenii au retrogradat la finele sezonului trecut în liga secundă, dar au avut un start bun de campionat, acumulând 13 puncte după primele 6 etape. Cu toate acestea, lipsa banilor o face pe ASA vulnerabilă, iar echipa din Târgu Mureş este în pericol să alunece în clasament. „Nu mai puteam să rămân la Târgu Mureș pentru că situația financiară este una dezastruoasă. Nu mi-a fost respectată nici măcar o clauză din contract! Condițiile de antrenament sunt bune, dar promovarea este de domeniul fantasticului atâta timp cât nu există bani pentru jucători care să aducă liniștea la echipă. Pentru a te bate cu alte echipe de Liga 2 care își doresc să ajungă în primul eșalon ai nevoie de așa ceva. Mi-am depus actele la comisie pentru a deveni liber de contract, iar acum aştept să văd ce oportunități mi se ivesc. Voi vedea ce alegere voi face, sper să nu fie ca şi cea de la Târgu Mureș”, a declarat Ene pentru gsp.ro. La scurt timp după plecarea lui Ene, ASA şi-a pierdut şi antrenorul, pe Laszlo Balint. „Mă bucur că am lăsat această echipă cu şanse reale la promovare. Chiar dacă de acum înainte urmează un program dificil, am încredere că echipa se poate bate pentru obiectivul propus. Au fost nişte motive personale şi am hotărât de comun acord să ne despărţim. Asta e. Pentru mine ASA este un capitol închis. Merg înainte şi îmi doresc foarte mult să reuşesc în altă parte”, a declarat tehnicianul. Nu sunt singurele „mişcări de trupe” din liga în care evoluează şi Pandurii. Florin Marin a demisionat de la CS Mioveni, iar Adrian Mihalcea de la UTA.