UCB este pregătită pentru admiterea de toamnă

612

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu organizează o nouă sesiune de admitere pentru anul universitar 2012-2013. Înscrierile vor începe pe 6 septembrie, fiind vizate locurile care au rămas neocupate la admiterea din iulie, dar şi trei specializări noi: Limba şi Literatura Engleză – Limba şi Literatura Română, Asistenţă Medicală Generală şi Sculptură.

Absolvenţii de liceu, care au promovat examenul de bacalaureat, pot să se înscrie la una dintre facultăţile Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Înscrierile se desfăşoară în luna septembrie, începând cu data de 6. Pe lângă locurile rămase neocupate în urma admiterii din luna iulie, UCB mai scoate la concurs încă o sută de locuri cu taxă la trei specializări noi. „Organizăm admitere de toamnă în luna septembrie. Înscrierile încep pe data de 6 septembrie pentru locurile rămase neocupate în urma admiterii din iulie şi se organizează admitere şi la Limba şi Literatura Engleză – Limba şi Literatura Română – unde avem 60 de locuri cu taxă, la Asistenţă Medicală generală – 20 de locuri cu taxă şi la Sculptură – 20 de locuri cu taxă”, a menţionat Mihai Cruceru, prorectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Concurs pe bază de dosar, dar nu numai
În anul universitar 2012-2013, concursul de admitere pentru cursuri universitare de licenţă se desfăşoară astfel: pe bază de concurs de dosare la Facultatea de Inginerie, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate. Media de admitere este media aritmetică a probelor de la examenul de bacalaureat. La Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale se organizează concurs pe bază de dosare şi susţinerea unor probe teoretice şi practice. Admiterea la UCB Târgu-Jiu se face strict în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi în limita numărului de locuri pentru care s-a organizat concursul.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here