,,Towards to the future with STEM”, un punct de pornire pentru generațiile viitoare

1235

În perioada 26.08.2023-01.09.2023, a avut loc cea de-a treia întâlnire transnațională a proiectului Erasmus + “Towards to the future with STEM”, întâlnire la care au participat reprezentanți ai Uniunii Europene a Musulmanilor (care este coordonatorul proiectului), ai școlii Cengiz Topel Ilkokulu din Antalya, Turcia si ai Scolii Gimnaziale Stănești, Gorj. Activitățile proiectului au fost desfășurate la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj. Finalitatea proiectului constă în crearea unui ghid care să ofere informații privind activitățile STEM și modul prin care acestea pot fi implementate în procesul instructiv-educativ.
STEM este o abordare educațională pe care multe țări din întreaga lume o includ în programele lor, care vizează transformarea cunoștințelor teoretice în practică, prin produse inovatoare, permițându-le elevilor să vadă informațiile pe care le-au învățat ca părți ale unui întreg. Deoarece progresul științei și tehnologiei schimbă nevoile individului și ale societății, inovațiile și evoluțiile pe care le aduce modelează calitățile individuale care sunt destinate a fi cultivate. Prin urmare, în perioada actuală, este foarte important să dezvoltăm personalități care observă, pun la îndoială, produc informații, folosesc aceste informații funcțional în procesul vieții, rezolvă probleme, gândesc critic, au abilități puternice de antreprenoriat și bune abilități de comunicare.
Dacă prima zi s-a marcat prin diferite “icebreak-uri” (activități de spargere a gheții) care au oferit participanților ocazia de a se cunoaște mai bine și de a comunica mai ușor, zilele următoare s-au remarcat printr-o combinație de activități teoretice și practice (prezentări PowerPoint urmate de discuții si aplicații practice, diferite activități STEM prin care s-a urmărit familiarizarea echipelor cu modul de implementare al acestor tipuri de activități, precum si a utilității acestora in predarea la clasa, indiferent de materia predată). În plus, pentru a le permite invitaților să descopere și să cunoască mai bine orașul Târgu-Jiu, aceștia au fost invitați să viziteze diferite puncte turistice. Bineînțeles că s-a început cu gazda proiectului, Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, care a fost urmată de Secția de Artă a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj, secție care funcționează în Casa memorială Iosif Keber.
În aceeași zi s-a mers la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, unde vizitatorii au rămas impresionați de vasta colecție de artă existentă acolo. În cea de-a doua zi, a urmat vizitarea Facultății de Inginerie din cadrul Universității Constantin Brâncuși, Târgu-Jiu, urmată de discuții, activități și prezentări PowerPoint despre ce reprezintă activitățile STEM, cum trebuie sa fie elevul și profesorul STEM, importanța educației STEM pentru dezvoltarea și valorificarea abilităților elevilor.
O lecție importantă de istorie și cultură le-a fost oferită de doamna Adriana, care i-a invitat să viziteze Parcul Central din Târgu-Jiu, operele lui Constantin Brâncuși și Centrul de informare turistică Gorj. Vizita pe care aceștia au făcut-o la Școala Gimnazială Stănești le-a oferit acestora oportunitatea de a regăsi copilul interior, lucru ce a dus la un scurt meci de fotbal ce s-a desfășurat pe terenul de sport al școlii. Școala a fost foarte apreciată de vizitatori care au fost impresionați de activitățile extrașcolare în care cei mici au fost implicați în ultimul timp. Ultimul obiectiv turistic vizitat a fost Coloana Infinitului, a cărei măreție i-a captivat pe cei prezenți și pentru câteva clipe i-a dus în atemporalitate.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here