
În acest domeniu pe care îl studiază, tânărului îi plac cel mai mult portretele, pe care, înainte le efectua în creion, iar acum reuşeşte cu succes să le evidenţieze în pictură. El nu îşi vede viitorul decât studiind Facultatea de Arte plastice şi având lucrări expuse în expoziţii de profil.
Pasionat de şah şi table
Ovidiu a luat şi vreme de 4 ani cursuri de chitară, iubitor fiind de muzică rock. „La un moment dat am vrut să înfiinţez şi o formaţie, însă n-am găsit membri, iar acum a rămas tot la stadiul de vis”, a completat tânărul. De asemenea, când are timp, el obişnuieşte să meargă la sala de fitness, să joace table şi şah cu mama sau prietenii săi, sau să vizioneze filme de acţiune, printre actorii săi preferaţi fiind Steven Seagal şi Mel Gibson.
În materie de muzică, Ovidiu Isac îi preferă pe Carlos Santana, Scorpions sau Vama. Grupul său de amici este format din persoane care au o anumită cultură, dar care să fie şi distractive şi serioase în aceeaşi măsură, cât şi înţelegătoare. „Eu sunt o fire mai închisă şi prefer să mă exprim prin lucrările mele. Sunt mulţumit de faptul că de când am început liceul, mi-am făcut şi mai mulţi prieteni, deoarece cercul meu era limitat”, a adăugat Ovidiu.
Izabella Molnar