Târgujiancă, premiată la Severin pentru vocea ei minunată

150

concurs severinÎn perioada 12-13 noiembrie, a avut loc, la Drobeta Turnu Severin, cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară “Iulian Andreescu”, organizat de Centrul Cultural Mehedinţi. Festivalul se adresează tinerilor între 15 şi 30 de ani.

La această manifestare, Palatul Copiilor Târgu-Jiu a fost reprezentat de Florina Niţulescu, o tânără care urmează cursurile clasei de canto muzică uşoară în cadrul instituţiei mai sus amintite, sub coordonarea profesorului Laurenţiu Pănoiu. Din fericire, pentru târgujieni, Florina Niţulescu a obţinut premiul al II-lea. Florina este în clasa a X-a, elevă a Colegiului Naţional “Spiru Haret”, şi are 16 ani. Premiul său a constat într-o diplomă, acesteia alăturându-i-se şi suma de 1.000 lei, precum şi un trofeu şi un buchet de flori.
Aceasta a fost prima participare a unui elev de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu la festivalul “Iulian Andreescu”. Din juriul concursului au făcut parte specialişti ai genului, preşedintele juriului fiind renumitul om de radio Titus Andrei.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here