Doi ani de închisoare cu suspendare, supravegherea pedepsei pentru următorii trei ani şi 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, este sentinţa primită, luni, de Ofelia Vasile, sora vitregă a liberalului Puiu Diaconescu. Soluţia a fost pronunţată de un magistrat al Judecătoriei Novaci care a stabilit astfel că funcţionara Primăriei Târgu-Jiu s-ar face vinovată de conflict de interese, într-un dosar ce a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Sentinţa nu este definitivă, dar acest lucru pare să nu-l intereseze pe fratele consilierului superior care a declarat, ieri, că nu se află în relaţii bune cu sora condamnată, liberalul menţionând chiar că familia sa este compusă doar din soţie, copii, dar şi din nora şi ginerele său.
În timp ce liberalii i-au cerut demisia primarului Florin Cârciumaru, motivând că Primăria Târgu-Jiu are cinci şefi cercetaţi penal, sora unuia dintre cei aflaţi în conducerea PNL Gorj, şi ea salariată a aceleiaşi instituţii publice, ajunge să fie condamnată pentru conflict de interese. Ofelia Vasile, fost secretar al Primăriei Săcelu, în prezent consilier superior al Primăriei Târgu-Jiu, a fost condamnată pe 25 mai de Judecătoria Novaci, pe fond, la doi ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind că salariata ar trebui şi ca pe parcursul a trei ani să se afle sub supraveghere a pedepsei. Liberalii refuză să discute despre caz, chiar fratele condamnatei, Puiu Diaconescu, demonstrând că s-a lepădat de sora sa. “Am aflat de condamnare, dar asta este. Nu mai suntem în relaţii bune de ceva vreme, după o fază făcută de Ion Voica, la o şedinţă pe care am organizat-o la Săcelu. Familia mea este soţia, copii, soţii lor..”, a explicat Puiu Diaconescu, care nu s-a arătat afectat nici că sora ar putea să-şi piardă serviciul de la Primăria Târgu-Jiu.
Salariata instituţiei publice trebuia suspendată din funcţie în momentul trimiterii ei în judecată, urmând să fie dată afară de aici dacă condamnarea ei va rămâne definitivă.
Muncă gratis, patru luni, la Bumbeşti-Jiu!
Ofelia Vasile a fost cercetată de procurorii PCA Craiova anul trecut, în urma unor sesizări făcute şi de instituţia publică unde aceasta a fost secretar. Mai exact, Ofelia Vasile a ocupat funcţia respectivă în perioada 2009-2012, transferându-se, la cerere, apoi la Primăria Târgu-Jiu, pe un post inferior. Ea nu fusese niciodată titulară a postului de la Săcelu, ocupând funcţia trei ani prin dispoziţia fostului primar, Ion Voica, cu care are şi în prezent o relaţie destul de apropiată, lucru care nu este negat nici de fratele ei vitreg. În cei trei ani de activitate pe postul de secretar al primăriei, Ofelia Vasile, a întocmit mai multe acte care pun semne serioase de întrebare legate de interesul pe care îl urmărea respectiva. Oricum, interesul local nu a primat pentru fostul secretar, dovadă şi acest dosar penal în care figurează ca şi inculpat şi condamnarea recentă. “În baza art. 301 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă inculpata la doi ani de închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art.93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei oraşului Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. (2) C.p.p. coroborat cu art.91 alin. 4, Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului”, se arată în sentinţa ce poate fi atacată cu apel.
Dosarul, legat de tatăl lui Puiu Diaconescu
Reamintim că, dosarul actual de conflict de interese are legătură cu Diaconescu Petre, tatăl liberalului Puiu Diaconescu. Asta deoarece anchetatorii au stabilit că octogenarul Diaconescu a fost împroprietărit de fiica acestuia, Ofelia Vasile, cu un teren situat în buricul comunei, parcelă care, potrivit documentelor, acesta nu l-a deţinut niciodată. Terenul în cauză este revendicat acum, de adevăraţii proprietari, chiar dacă, în prezent, pe acesta se află staţia de autobuz din Săcelu. Primăria Săcelu a atacat în instanţă actele de proprietate emise de Ofelia Vasile, şi le-a şi anulat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. Procesul nu s-a finalizat însă, Ofelia Vasile făcând în numele tatălui său, recurs în anulare pentru terenul în cauză.
Anamaria Stoica
hai sa mai asteptam si data de 9 iulie cand voica v a primi inchisoare pt mult timp. Greu dar sigur
:))))))
Prostiile va apartin, domn primar de paie! Oamenii se inchina, de ce ati fost in stare sa faceti-nu cei care au inregistrat sa va demaste!
Infractorii sunteti voi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Amin!
Daca iti lipseste vre-o inregistrare, contacteaza-ne ca ti le trimitem. Sunt si la organele de cercetare, langa cele din data de 10-25.06.2012 facute de tine!
Ai auzit-o pe nespalata de Trinca ce te barfea, pe tine pe ma-ta pe hirean si rentea?
Asta asa, sa sti ce te asteapta!
Ti le-a lasat special si pe destop- sa va auziti si sa nu mai mintiti! Sa le compari Jureboiule cu inregistrarile tale, pe care le modificai pentru presa.
HA,ha,ha! Tot tu esti prostul!
ofilitoo stiai ca activitatea infractionala pe care ai bagat o la RECICLE BIN. de pe laptop a fost recuperata,. asta nu stiai ca se poate :))) s au inchinat si oamenii cand au vazut ce ai facut si inregistrat tot felul de prostii
un ordinar, care se ascunde ca strutul!
25 martie 2015, 15:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui DIACONESCU PUIU, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Gorj, întrucât, în perioada 23 iunie 2008 – 28 iunie 2012, S.C. Banatim S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia acesta deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a emis o factură fiscală către S.C. Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj S.A., societate al cărei acționar unic este Consiliul Județean Gorj, în valoare totală de 1.330 Lei.
Astfel, DIACONESCU PUIU a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „consilierii județeni […] care au funcţia de […] administrator […] precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale […] de furnizare de produse […] cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile […] aflate […] sub autoritatea consiliului […] judeţean”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 25 martie 2015
Related news: Back
Ce doresti tu jureboiule unora, ti se va intampla tie!
Ai vazut tu sa se faca puscarie pentru astfel de fapte? Mai ales ca sunt ticluite de tine! Ascunzi documente si zici ca le-au furat altii. Hotule, tu cu ma-ta! In deal la tac-tu va este locul!
Pentru marturie mincinoasa se face puscarie! Aviz uratei si nespalatei de TRinca.
ca sa vezi ca minti in articolele comandate!
Nume Calitate parte
PRIMARUL COMUNEI SĂCELU – JUREBIE DORIN-FLORIN Reclamant
Voica Ion Pârât
Şedinţe
23.12.2014
Ora estimata: 09:00
Complet: Complet 2 Civil
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: SC nr.1100 din 23 decembrie 2014 Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului VOICA ION, invocată de acesta prin întâmpinare Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta COMUNA SĂCELU, reprezentată prin Primar, Florin Dorin Jurebie, cu sediul în comuna Săcelu, judeţul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul VOICA ION, domiciliat în comuna Săcelu, sat Săcelu, judeţul Gorj. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Novaci. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 23 decembrie.2014.
Document: Hotarâre 1100/2014 23.12.2014
Calule esti in criza? Doare rau prostia! Ai platit-o pe Dafineasca, procurorul si pe toti nenorocitii din banii furati?! O sa vezi tu diferenta intre oameni ! Jegosilor, lasati femeia in pace, nu o mai amenintati-doar pentru ca nu e de teapa voastra!!!!!!!!
Scieti numai mizerii impreuna cu obsedatul de Puiu Diaconescu! Ala e om?
asa ai amenintat tu OFI mereu.. cu caracterul tau murdar infect si cu spurcata de gura vei face puscarie mai mult ca sigur,.si nu singura, te vei duce cu ordinarul tau cu tot.,Le ati cautat si le cautati cu lumanarea,nici acum cand sunteti la marginea prapastiei nu va potoliti.urma alege exact cum ai zis . hai sa vedem care pe care :))) sa vezi cat de proasta poti sa fi
Sa vezi cat si mai ales vei primi tu!
Urma, alege turma!
Pana atunci bucura-te de declaartia mincinoasa a uratei de T.V., apoi veti plange amarnic!
Nr. unic (nr. format vechi) : 1827/267/2014
Data inregistrarii 27.11.2014
Data ultimei modificari: 02.06.2015
Sectie: Novaci
Materie: Penal
Obiect: conflict de interese (art.301 NCP)
Stadiu procesual: Fond
Părţi
Nume Calitate parte
Vasile Ofelia Maria Inculpat
Şedinţe
25.05.2015
Ora estimata: 10:00
Complet: Complet 1 Penal
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: s.c. nr. 181 din 25.05.2015 În baza art. 301 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă inculpata la doi ani închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art.93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei oraşului Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. (2) C.p.p. coroborat cu art.91 alin. 4, Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25.05.2015.
Document: Hotarâre 181/2015 25.05.2015
,,Gico,, esti analfabeta, desi lucrezi la Primaria Sacelu!
,,……. incercat sa si bata joc de oameni corecti.. ,,––––––––– corect oamenii
Rentea si cu tine corecti? d-ai e la puscarie?
Eeeeee….. Jurebie, o sa-ti iasa pe ochi toate inscenarile astea ……si lui Cornel care a ,,cuplat,, si te-a sprijinit la domn procuror la Craiova.
Cel care va infunda puscaria, tu vei fi. Uite ce-i faci lui Buculea! Il conduce si il prosteste un prost ca tine?! Ia sa spui cum o sa justifici banii dati lui rentea ca si consilier personal-condamnat pentru coruptie? Si cum ai ajuns sa il inlocuiesi chiar cu fi-sa?
ne bucuram tare mult primare ca ai demonstrat inca odata care sunt penalii din sacelu care au incercat sa si bata joc de oameni corecti..
Probleme in Paradis .
Va rog sa ma scuzati ca sunt c-am prost si nu cunosc legislatia din domeniul de activitate! Imi place doar sa fac rau, din banii furati de la Primarie……..
haha asa crezi ca nu au vazut…. pai acum oare ce crezi ca urmeaza :)))))
Nu ma sperii eu de atata lucru ,e un fleac pentru mine asta,atata timp cat am relatii peste tot o sa scap eu de belele. Bine ca nu au vazut astia ca am fost secretar trei ani ilegal fara avizul anfp ului,asa ca toate actele semnate de mine sunt false si nule.
ofilito, oare ce vor spune oamenii care au crezut in voi cand ati condus comuna? cand vad ca tu cu sonica va intreceti in dosare penale…. oare la urmatoarele dosare tot cu suspendare veti lua? :))))
Oare de ce nu mai scrii ofilito comentarii penale? Ti a taiat popa limba? Sau te a blestemat popa?Si mai cred ca stii ce va mai urma dupa asta…………alte fapte penale pe care le ai facut cu ,,fostu,,si de care vei raspunde.Vei avea mari surprize……………
Numele celor cinci denunțători ai Teodorei Ciobanu!
364 afisari | Postat de: Ultima Ora | 27 Mai, 2015 | in Ultima oră | Comenteaza
Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au decis ca Teodora Ciobanu să fie arestată la domiciliu. Aceasta va sta la casa din comuna Bălești și nu are voie să comunice cu denunţătorii Taşcău Nicolae, Taşcău Elena, Măruţă Mihaela, Manasia Alina Rodica, Bojincă Constantin Cosmin şi Bojincă Laura.
Numai penali prin institutiile publice din Gorj .
lasa mai iubire nu fi suparata ca plecam amandoi la facultate in acelasi timp,insa vai de fundul meu ca ajung la rentea.
Ei mai Ofilito acum cum mai e ? Cine sunt penalii?
hoatoo…nu ti-a ajutat Dumnezeu la cat rau ai facut
Cine vorbeste, incompatibilul de Puiu Diaconescu?! Uitati-va pe portalul ANI si Curtii de Apel Craiova unde a fost constatat incompatibil! Nu ne mai mira, avand in vedere ca si-a reclamat cei mai buni prieteni!
Se lauda cu analfabetii de copii, facuti juristi la scoli particulare cu bani!
Rusine ragusitule, om de nimic!
Nu este vinovat fratele sau,vinovat este domnul contabil de Tismana ,fost suprefect pe relatia sa transferul in interes de serviciul la primaria Tg jiu a putut avea loc ,asa se promoveaza in Gorj functionarii publici de asta sant si rezultate.
Ce v-am zis jigodiilor,amandoi la puscarie,o sa ma tin de cuvant cu pachetul ,doua lumanarii si o franghie 🙂