Şeful CNADR, aşteptat din nou la Târgu-Jiu

339

Mircea Pop, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este aşteptat din nou la Târgu-Jiu pentru a inspecta starea lucrărilor de reabilitarea, realizate până în prezent, pe DN 66, tronsonul Rovinari-Târgu-Jiu- Bumbeşti-Jiu, potrivit lui Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.

“Putem spune, în acest moment, că DN 66, tronsonul Rovinari-Târgu-Jiu- Bumbeşti-Jiu a demarat în sfârşit. Este împărţit în cinci tronsoane. Deja pe porţiunea dintre Iezureni şi Bumbeşti-Jiu se lucrează la casete, se lucrează de asemenea la cele trei poduri şi sigur a început lucrarea la pasajul peste calea ferată. La întâlnirea cu constructorul şi cu consultanţa, în teren s-a stabilit să se întocmească un grafic de lucrări pentru a putea fi urmărit zilnic cu constructor,” a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.
De asemenea Tudor a mai menţionat că „Nu se respectă graficul, atunci se va trece la penalităţi. Noi credem că nu se va ajunge la penalităţi dar totuşi ne luam aceste măsuri. Am discutat cu domnul director general Lumezeanu, dumnealui luni vine la Târgu-Jiu. De asemenea îl aşteptăm şi pe domnul Pop. De data acesta avem ce să le prezentăm, nu cred că vom fi nevoiţi să stăm cu fruntea plecată”, a mai spus Tudor.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here