Sancţiuni pentru nesimţiţi – Poliţia Comunitară susţine şoferii cu dizabilităţi

289

parcare2 facuta de mineCu ocazia Zilei Europene de luptă împotriva discriminării persoanelor cu handicap, conducerea Clubului Persoanelor cu Handicap din Târgu-Jiu

„Per aspera ad astra”, alături de agenţii Poliţiei Comunitare, au organizat o acţiune de conştientizare a şoferilor fără handicap, care ocupă locurile de parcare destinate celor cu dizabilităţi.

Acţiunea a debutat la primele ore ale dimineţii, când, agenţii Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, alături de directorul „Per aspera ad astra”, Mircea Andrei, au fost în câteva parcări din municipiu pentru a observa dacă spaţiile destinate şoferilor cu dizabilităţi sunt ocupate de persoane fără probleme de sănătate. În unele cazuri, situaţia a fost îmbucurătoare, deoarece odată ajunşi la faţa locului, agenţii au găsit libere cele două spaţii destinate acestei categorii de şoferi. Au existat şi locuri în care au fost depistaţi şoferi care, din grabă, parcau pe locurile „speciale”, nerespectând drepturile persoanelor cu un anumit grad de handicap.
„Ieri am făcut o acţiune de conştientizare şi de informare a conducătorilor auto asupra importanţei locurilor care sunt rezervate persoanelor cu dizabilităţi şi, pe această cale şi prin împărţirea de pliante, rugăm toţi conducătorii auto valizi să lase libere aceste locuri de parcare că sunt foarte necesare persoanelor cu dizabilităţi. Am acţionat astfel, deoarece la sediul clubului ne-au fost semnalate mai multe cazuri din partea unor persoane cu handicap că, locurile de parcare destinate lor, sunt aproape mereu ocupate”, a declarat Mircea Andrei.
Amenzi de maxim 500 de lei
Potrivit lui ION Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, agenţii din subordine se confruntă atunci când sunt nevoiţi să împartă amenzi pentru parcare neregulamentară cu oameni violenţi, care ameninţă şi care uneori apelează la intimidare sau care se adresează instanţei de judecată pentru a anula procesul verbal de constatare a contravenţiei. „Săptămânal aplicăm peste treizeci de autocolante prin care cei care parchează pe aceste locuri sunt nevoiţi să vină la noi la sediul pentru a primi amendă. Dintre acestea, mai sunt şi conducători auto care vin la noi pentru a face dovadă că au certificat de handicap. Amenzile pe care le aplicăm conform legilor în vigoare sunt cuprinse între două sute şi cinci sute de lei”, a adăugat Tudor.
Şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu a mai semnalat o problemă cu aceste locuri de parcare în apropierea instituţiilor: „Ce este mai grav e că sunt conducători auto pe care i-am găsit de mai multe ori pe acelaşi loc de parcare. Şi asta se întâmplă în preajma instituţiilor, unde, nu parchează un cetăţean care vine să-şi rezolve o problemă la instituţia respectivă, ci angajaţii”.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here