S-a trezit Viitorul! Gorjenii, peste Corvinul în etapa a șaptea

974

Viitorul Târgu Jiu a reușit, sâmbătă, primul succes de pe teren propriu. Gorjenii s-au impus chiar în fața Corvinului, o echipă neînvinsă în actuala ediție de campionat. Trupa lui Călin Cojocaru a câștigat, meritat, scor 2-1, după un meci în care a arătat determinare și spirit de sacrificiu. Alex Gîrbiță (10’) și Denis Brînzan (54’) au punctat pentru gazde, care și-au găsit și atacantul mult dorit. Aziz Njoya Njifakue (27 ani) a făcut un meci foarte bun, la fel ca Davide Jozic (24 de ani), fundașul later croat căruia i s-a refuzat un penalti clar în prima repriză. Nici hunedorenii nu au jucat rău, dar echipa lui Florin Maxim a ratat prea mult, cea mai mare ocazie a meciului fiind consemnată în minutul 85, când Mitran nu a fost în stare să nimerească poarta goală. Au fost și două bare. Gorjeanul Nicolae Pîrvulescu (14’) a lovit stâlpul din dreapta lui Geanta, iar Acolatse (28’) a dat-o în transversală tot în prima repriză. Reușita Corvinului a venit după un corner. Chindriș a deviat balonul în poartă în minutul 36. Cu al doilea succes consecutiv în campionat, Viitorul a acumulat 10 puncte și stă acum la jumătatea clasamentului în liga secundă. Antrenorul Călin Cojocaru a fost mulțumit de jucătorii săi, nu și de arbitri. ,,Consider că am meritat să câștigăm astăzi, împotriva unei echipe puternice, care joacă un fotbal frumos. Ne-am creat ocazii de a marca și am reușit să marcăm. Singurul lucru negativ este că am luat gol destul de ușor, dintr-o fază fixă. Suntem puternici, dar trebuie să rămânem modești, să muncim și să ne pregătim bine. Suntem doar la a doua victorie, mai avem foarte mult de jucat. Trebuie să ne focusăm doar pe următorul meci. Nu accept să am în echipă, în lot, jucători care nu au atitudine corespunzătoare la antrenamente, la meciuri, fiindcă un om fără atitudine, fără vise de a ajunge la un nivel superior, nu are ce căuta la echipa noastră. Mi-aș dori și eu un asemenea arbitraj în deplasare. Am avut penalty neacordat, trebuie să scoatem și aceste lucruri în evidență. Noi suntem ‘favorizați’ când ne dă un fault pe la 60 de metri. Vreau să-i felicit pe băieți pentru joc și atitudine”, a declarat tehnicianul timișorean. Săptămâna viitoare, alb-albaștrii se deplasează la Reșița.

Viitorul Târgu Jiu – Corvinul Hunedoara: 2-1 (1-1)
Viitorul: Rob. Geantă – Jozic, Mrsulja (Dav. Savu 86′), Core, Godja – Acolatse (Moisie 86′), Tiihonen, Brînzan (Vulpe 60′), Gîrbiță – Njifakue, Andreaș (Nic. Geană 67′). Rezerve neutilizate: Lupescu – Ed. Croitoru, Pîrcălabu, Dr. Popa, Buțurcă. Antrenor: Călin Cojocaru.
Corvinul: Lefter – Fl. Iacob, Elton da Silva, Ant. Manolache, Velisar (Antonov 85′) – M. Chindriș (D. Pop 78′) – Bradu, Al. Neacșa (cpt.), Nic. Pîrvulescu (Lupu 60′) – Seb. Ion (T. Mitran 60′), M. Coman (Hergheligiu 85′). Rezerve neutilizate: Blaga – Hrezdac, Ad. Nicolae, Lică. Antrenor: Florin Maxim.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here