Răzvan Mazilu dansează în „Flashback”

320

razvan maziluRăzvan Mazilu este protagonistul unui spectacol interdisciplinar, care combină teatrul, dansul şi arta video, sub titlul Flashback. Spectacolul, semnat de coregraful italian Massimo Gerardi, este o producţie a companiei germane movingtheatre.de şi va avea premiera în data de 23 septembrie 2009, la Teatrul Alte Feuerwache din Koln.
Inspirat de romanul „Camere separate” al scriitorului italian Pier Vittorio Tondelli, publicat în 1989, spectacolul este un exemplu perfect de colaborare internaţională, ceilalţi interpreţi – alţi doi dansatori şi un actor – fiind din Germania, Franţa şi Italia.

Pe afişul spectacolului Flashback, Răzvan Mazilu apare şi ca autor al costumelor.

„Spectacolul Flashback este o nouă ocazie de a mă implica în colaborări internaţionale, în căutarea unor mijloace de expresie inedite şi a unor mesaje puternice, actuale. Sunt onorat şi fericit că am fost invitat să dansez în acest proiect, Germania fiind cunoscută ca una dintre scenele majore ale dansului contemporan”, spune Răzvan. Următoarele spectacole vor avea loc la Aachen (1, 2, 3 octombrie) şi Bucureşti (9, 10, 11 octombrie) la Teatrul Odeon.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here