Răuţ: La EMS Motru, s-au falsificat acte cu bună ştiinţă

163
Cele 150.000 de tone de cărbune dispărute din carierele EMS Motru, echivalează în bani cu 70 de miliarde de lei vechi. Nimeni din SNLO sau dintre oamenii care au tangenţe cu sistemul nu a cuantificat mărimea unei astfel de pagube. Inevitabil, se ridică întrebarea dacă vorbim de un caz singular sau dacă acesta este doar începutul unui şir întreg de dezvăluiri. Pănâ acum, se vorbeşte despre faptul că, niciodată în istoria mineritului gorjean nu s-a mai auzit despre dispariţia din depozitele de cărbune a unei cantităţi atât de mari.

Reacţiile despre dispariţia miilor de tone de cărbune de la Lupoaia şi Roşiuţa nu au întârziat să apară. Ion Răuţ, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj spune că actele s-au falsificat la ordin, cu bună ştiinţă şi că şefii de la SNLO se fac vinovaţi de jaful de cărbune. Cele 150.000 de tone înseamnă munca în producţie pe o perioadă de 10-15 zile, iar valoarea cantităţii este de peste 70 de miliarde de lei. Răuţ este de părere că la fel de vinovaţi faţă de cele întâmplate se fac şi cei doi directori de exploatare, la fel ca şi directorul general al SNLO, Daniel Burlan.
“Dacă dispariţia cărbunelui este atât de vizibilă fizic, e clar că în documente e un dezastru. Dacă Burlan nu a văzut aceste lucruri, mă întreb ce au condus ei până acum. Au încercat să-l scoată ţap ispăşitor pe şeful de carieră, Ion Ghica, asupra căruia de altfel au şi luat măsuri. Cu siguranţă se va încerca muşamalizarea anchetei penale, deoarece informaţiile despre furtul de cărbune nu au venit în niciun caz de la conducerea EMS Motru ci de la angajaţii simpli, de la oamenii de jos”, afirma Ion Răuţ.
Purtătorul de cuvânt liberal a afirmat clar că este vorba despre falsuri în acte prin care s-a încercat acoperirea acţiunii. “Legea 22 arată foarte clar cum trebuie să se păstreze o gestiune. Iar dacă s-a afirmat că actele descoperite sunt din decembrie 2008, asta nu face decât să-l incrimineze şi mai mult pe directorul general al SNLO. Burlan ar trebui să se ducă să se reculeagă prin pădurile din zonă”, conchidea acesta.
Oana PALOŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here