Profesorii de la UCB, participanţi la conferinţe internaţionale

418

UCB 2O parte dintre profesorii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, împreună cu rectorul Adrian Gorun, au participat la două prestigioase conferinţe internaţionale, indexat Information Sciences Institute (ISI). Participarea cadrelor universitare la aceste conferinţe se încadrează în obiectivul declarat al UCB, acela de creştere a vizibilităţii în plan internaţional.

Conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi-a exprimat în nenumărate rânduri dorinţa de a se face mai vizibilă în mediul academic internaţional. În acest sens, cadrele didactice au fost îndemnate să participe la conferinţe de prestigiu şi să publice în revistele de specialitate din străinătate.

În perioada 23-25 februarie 2011, profesori ai Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au paricipat la 6th IASME/WSEAS International Conference on ENERGY&ENVIRONMENT (EE’11), CAMBRIDGE, UK. La această conferinţă au participat cu lucrări următoarele cadre didactice: prof.univ.dr. Adrian Gorun, prof.univ.dr.ing. Mihai Cruceru, prof.univ.dr.ing. Luminiţa Popescu, conf.univ.dr. Horaţiu Gorun, conf.univ.dr. Bogdan Marian Diaconu.

Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii UCB, în prezent alte cinci lucrări, ale aceloraşi profesori, au fost selectate spre a fi prezentate şi publicate la 2nd INEE Conference: ENERGY, ENVIRONMENT, DEVICES, SYSTEMS, COMMUNICATIONAS, COMPUTERS, organizată de INSTITUTE OF ENERGY, ENERGY & ENVIRONMENT (INEEE) şi European Society for Environment Research and Sustainable Development/EUROPMENT, Veneţia, Italia.

Participarea cadrelor didactice de la UCB la conferinţele amintite, catalogate drept prestigioase în domeniu, se încadrează în obiectivul declarat al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, acela de creştere a vizibilităţii în plan internaţional. Conferinţele menţionate se numără printre cele mai prestigioase conferinţe organizate pe plan internaţional, fiind indexate de Information Sciences Institute (ISI).

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here