Prinşi la pescuit cu „paraşuta”

347

Patru gorjeni au fost prinşi de jandarmi în timp ce pescuiau cu undiţe pe care aveau montate plasă monofilament tip „paraşută”. Celor patru gorjeni li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale” şi „pescuitul cu unelte şi scule neautorizate”.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol şi a pescuitului ilegal pe râul Jiu. Astfel, în timp ce acţionau în scopul prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, jandarmii din cadrul Detaşamentului Mobil au depistat pe râul Jiu, în dreptul obiectivului C.E.T. Tîrgu Jiu, patru târgujieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, care care pescuiau fiecare cu câte o undiţă pe care aveau montată o plasă monofilament tip „paraşută”. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, au fost identificate şi măsurate de către inspectorul piscicol din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. „În conformitate cu prevederile art. 214 Cod de procedură penală, persoanelor în cauză li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale” şi „pescuitul cu unelte şi scule neautorizate” fapte prevăzute şi pedepsite de prevederile O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Dosarul cauzei urmează a fi înaintat Parchetului competent teritorial pentru atribuirea numărului unic de înregistrare”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here