Prins cu vopsea de ouă, expirată de trei ani

345

Un agent comercial din judeţ a fost prins de către comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj având la vânzare vopsea de ouă, expirată de acum 3 ani. Fapt pentru care a fost amendat contravenţional cu o amendă de 6000 de lei.

În urma controalelor privind comercializarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale, comisarii CJPC Gorj, au avut parte de „surprize”: vopsea de ouă la vânzare, rămasă de la Paştele de acum trei ani, expirată. „Din păcate noi am găsit marţi în urma controalelor efectuate, un operator economic care vindea vopsea de ouă de acum câţiva ani, expirată, făcând în aşa fel încât componentele chimice ar fi putut afecta sănătatea consumatorilor. Fapt pentru care a fost amendat contravenţional cu o amendă de 6000 de lei”, a declarat Daniela Michi, şefa CJPC Gorj.
Şefa CJPC a mai menţionat de asemenea: “consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită produselor pe care le achiziţionează, alături de obligaţia operatorilor economici de a pune pe piaţă produse care să fie sigure consumului uman”. Totodată aceasta le-a indicat gorjenilor să vopsească ouăle cu foi de ceapă, urzici, spanac care colorează în mod natural.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here