Primarii din Gorj așteaptă rectificarea bugetară. „Nu îmi pun mari speranțe”

1390

Primarii din județul Gorj abia așteaptă rectificarea bugetară din această lună, fie pentru că au rămas fără bani de salarii, fie pentru că nu mai au fonduri pentru investiții. Guvernul anunță că se suplimentează PNDL-ul cu 1.500 de milioane lei, dar se alocă fonduri și pentru echilibrarea bugetară.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că Guvernul vrea să aprobe rectificarea de buget în această săptămână. Printre beneficiari vor fi şi autorităţile locale, sumele urmând a fi alocate în funcţie de proiectele de investiţii pe care le au. „Săptămâna aceasta planificăm să aprobăm această rectificare de buget. Pot să spun aşa, într-un singur cuvânt, că va fi o rectificare, sperăm noi, pozitivă, adică toate ministerele, cele care au planificate măsuri importante de investiţii şi nu numai, vor primi toate sumele necesare astfel încât până la finele acestui an să le şi aplice”, a precizat Teodorovici.
Potrivit ministrului Finanţelor, şi autorităţile locale vor primi bani. „Da, categoric, vor primi. De la 1 ianuarie avem 100% impozitul pe venit pe care trebuie să-l alocăm la nivel local, o să alocăm sumele necesare pentru funcţionarea până la final de an, în funcţie de ce proiecte mai au de investiţii, dezvoltare, dar se va face într-o abordare oarecum diferită, sumele vor fi alocate şi pe baza acestor nevoi, punctual, în discuţie cu fiecare în parte, astfel încât să fim siguri că sumele vor fi suficiente pentru ceea ce au de făcut până la final de an”, a subliniat ministrul.

Primar: Nu cred că voi primi mare lucru
Mai mulți primari din județ au nevoie de bani pentru a asigura plata salariilor. Majorarea salariilor atârnă greu în bugetele locale, în condițiile în care încasările sunt mici şi salariile mari. Primarul comunei Stănești spune că are mare nevoie de bani, dar nu-și pune mari speranțe în această rectificare. „Pentru salarii mai avem nevoie de vreo 5 miliarde (n.r. lei vechi), dar și pentru cofinanțările proiectelor de investiții. Noi am cerut 17 miliarde, nu cred că îi vom primi pe toți. Nu îmi pun mari speranțe, nu cred că voi primi mare lucru, mai ales că sunt de la un partid din opoziție. Ne vom descurca greu de tot până la sfârșitul anului, mai ales că vreau să fac unele investiții din bugetul local. Aștept să văd care este situația. Oricum, acum dau salariile, nu mai fac greșeala de acum doi ani, când am făcut investiții de vreo 11 miliarde și nu am putut să dau o perioadă salariile”, spune primarul Ștefan Blideanu.
Și primarul din Scoarța, Ion Stamatoiu, speră să primească sumele solicitate pentru a plăti indemnizațiile persoanelor cu handicap, dar și pentru a asigura cofinanțările pentru investițiile din comună: „Toate primăriile au probleme de funcționare. Trebuie să ne descurcăm până la finalul anului, să asigurăm măcar salariile, utilitățile, indemnizațiile persoanelor cu handicap, investițiile. Noi am cerut 10 miliarde de lei vechi. Aici, la Scoarța, am mers pe cheltuieli cât mai puține, am făcut economii, ca să ne putem descurca. Probabil o să mai fie o rectificare de buget până la sfârșitul anului”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here