Prefectul, un colaborator bine plătit al fundaţiei lui Vişoianu

360

Declaraţia de avere postată pe pagina de internet a Prefecturii de recent instalatul în funcţie reprezentant al Guvernului în teritoriu arată că noul prefect a avut anul trecut o sursă de câştig care depăşeşte celelalte venituri ale acestuia, luate la un loc.

Claudiu Teodorescu a fost cunoscut până acum ca şef al TSD Gorj şi mai ales ca şef de cabinet la deputatul Victor Ponta. Ultima funcţie i-a adus acestuia venituri de aproape 16.000 de lei, în timp ce la partid câştiga cu vreo 2000 de lei mai mult pentru că era consilier la sediul PSD Gorj. Ca şi consilier judeţean veniturile actualului prefect au fost în 2011 de 8100 de lei, suma fiind una întâlnită şi la alţi consilieri.
Ce nu se prea întâlneşte la ceilalţi consilieri şi ce nu s-a ştiut până acum nici despre actualul prefect este colaborarea acestuia cu Fundaţia Delta, care îl are ca preşedinte pe Corneliu Vişoianu, fostul candidat al PDL la Camera Deputaţilor pe colegiul 5 la alegerile din 2008, învins atunci fără drept de apel de Vasile Popeangă, în ciuda banilor pompaţi de acesta în campania ce era menită să-l propulseze în Parlament. Vişoianu a venit atunci şi s-a făcut cunoscut în Gorj prin intermediul fundaţiei pe care o conducea, fundaţie care, ulterior, a câştigat proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, menite să-i ajute pe copii să meargă la şcoală, iar pe femei să îşi găsească mai uşor o slujbă. Fundaţia precizează pe site-ul său că a ajutat sute de persoane care au fost în atenţia acestor proiecte, dar cu o slujbă bună s-a ales pe perioada derulării proiectului şi actualul prefect. Declaraţia de avere completată de Teodorescu indică venituri salariale în 2011 de 60.000 de lei, bani proveniţi de la Fundaţia Delta, despre care nu s-a vorbit în declaraţiile anterioare de avere pe care prefectul le-a depus când era consilier judeţean. Informaţia respectivă arată “trecerea” de care se bucură Vişoianu la Ponta în perspectiva viitoarelor alegeri, când este posibilă o nouă candidatură a acestuia la parlamentare şi evident că nu pe listele PDL, despre venirea acestuia în USL vorbindu-se printre politicienii gorjeni de mai multe ori în ultima perioadă.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here