Ponta, despre Dragnea premier..

395

Victor Ponta consideră că, pentru eficienţă, preşedintele partidului ar trebui să fie şi şeful Guvernului, referindu-se astfel la posibilitatea ca liderul PSD, Liviu Dragnea, să fie viitorul premier. „Eu am spus un lucru bazat pe experienţa pe care am avut-o în cele trei guverne – într-unul dintre ele Liviu a fost alături de mine. Dacă vreţi eficienţă şi să facem treabă, cine e şeful partidului, e şi şeful guvernului”, a declarat Ponta, la sediul PSD din Băneasa. Acesta a susţinut că rezultatul alegerilor este unul „extraordinar de bun pentru PSD”, dar şi pentru poporul român.
„Extraordinar de bun pentru PSD, dar şi pentru poporul român cred că e un rezultat foarte bun. Şi cred că cei care ne-au numit pe toţi mocirlă, că nu era vorba doar de cei de la Antena 3, era vorba de toţi cei care îndrăznim să gândim altfel şi să nu ne supunem directivelor şefilor d-lui Iohannis, d-lui Cioloş, cred că noi toţi ăştia am fost mult mai mulţi decât ai lor”, a mai spus fostul lider al PSD.
De asemenea, primarul sectorului 5, Daniel Florea și vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu cred în varianta Dragnea premier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here