PNL-iştii se distrează fără soţii

435

urecheEste cunoscut faptul că bărbaţilor le place să meargă la petreceri şi distracţii, în general, fără a fi însoţiţi de consoarte.

La politicieni, acest obicei este mai pregnant decât la celelalte categorii sociale. Umblă vorba-n târg că politicienii de culoare galbenă din Gorj se simt foarte bine în prezenţa altor masculi şi că preferă să-şi petreacă timpul liber mai mult cu prietenii decât cu soţiile. Spre exemplu, inginerul Vasile Moşoiu, primarul comunei Drăguţeşti, a fost văzut la sfârşitul săptămânii trecute în staţiunea montană Rânca însoţit numai de prieteni, nu şi de soţie. Un alt lider PNL, de această dată vorbim chiar despre preşedintele organizaţiei municipale, Dian Popescu, poate fi văzut aproape zilnic la o terasă de fiţe din Târgu-Jiu, relaxându-se şi discutând (afaceri sau politică, nu se ştie exact ce anume!) cu alţi domni. În schimb, nimeni nu-şi aminteşte să-l fi văzut pe acolo cu soţia la un suc sau o cafea. Oare nu mai este la modă să-ţi scoţi soţia la distracţie? Sau este un trend galben să te simţi bine în public cu prietenii, iar cu soţia numai în intimitatea căminului conjugal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here