Petrescu cere USL să-l pună vice la judeţ

350

petrescu uslMotreanul Ilie Petrescu, încă şef al PC Gorj în ciuda negocierilor sale recunoscute cu PDL şi PPDD, s-a gândit la finalul săptămânii trecute să redacteze câteva pretenţii pe care să le transmită şefilor săi politici de la vârful Partidului Conservator(PC). Asta după ce anterior a transmis aceleaşi solicitări, de independenţă însă, verbal, la Bucureşti şi i s-a spus că în Gorj se merge pe USL Total.

Pe trendul Total USL, Petrescu a întrunit Biroul Permanent Judeţean(BPJ) al PDL Gorj sâmbătă şi a redactat şase puncte fierbinţi în epistola pentru forul superior al PC-ului. În unul dintre puncte Petrescu pretinde USL Gorj să i se garanteze două posturi eligibile pe lista de consilieri judeţeni ai USL şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. Cum Ilie se vrea primul ,,eligibil”, şi funcţia o vrea tot pentru el.

Biroul Permanent Judeţean(BPJ) al PC Gorj a fost întrunit sâmbătă la ora 11.00 la Târgu-Jiu. Ilie Petrescu, preşedintele PC, prim-vicepreşedintele Ştefan Cherciu, vicepreşedinţii, aleşii locali ai partidului din Gorj, cam 40 de persoane, au participat la şedinţa de la finalul săptămânii trecute. După discuţiile privind plecarea la alegeri cu USL-ul, membrii BPJ au stabilit să redacteze o listă de aşa-zise revendicări pe care au şi transmis-o secretariatului PC, la Bucureşti. Ce au cerut conservatorii şi Ilie Petrescu? Nu mare lucru, locuri eligibile de consilieri locali şi consilieri judeţeni, primari în şase localităţi, şi, cireaşa de pe tort, un post de vice la judeţ.

Punctul 1 din scrisoare

În primul punct al scrisorii conservatorilor s-a solicitat astfel ca partenerii din ACD Gorj să le permită conservatorilor să îşi pună candidaţii la fotoliul de primar în următoarele localităţi: Novaci, Glogova, Cătunele, Ioneşti, Săcelu, Tismana. Localităţi în care liberalii îşi pun acum candidaţii, fără să îi intereseze de cererile lui Petrescu. Cert este că la Novaci, liberalii trebuiau să îl lase pe Petrescu să pună un candidat Partidul Conservator având aici deja primarul.

Punctul 2 din epistolă

La punctul doi se solicită două locuri eligibile pe lista de consilieri judeţeni ai USL Gorj, unul urmând să fie ocupat de Petrescu(acest lucru nu este specificat, dar se înţelege). De asemenea, se solicită şi una dintre funcţiile de vicepreşedinte la CJ Gorj, tot pentru Ilie. Să nu uităm însă că la negocierile de anul trecut din USL, Petrescu s-a mulţumit cu un singur post eligibil pentru CJ Gorj, iar acum vrea două şi o funcţie de vice.

Punctul 3 şi 4-Municipiile

La punctul al treilea se solicită, de asemenea, tot două locuri eligibile de consilier municipal dar pentru Primăria Târgu-Jiu. Iniţial, pretenţia era de un singur loc. La punctul patru sunt trecute pretenţiile pentru Primăria Motru, aici Petrescu solicitând, de asemenea, două locuri de consilieri municipali, plus funcţia de viceprimar(tot pentru Ilie, dar ca rezervă).

Punctul 5-consilieri locali eligibili

La punctul cinci, pe lista de pretenţii, se solicită câte două posturi eligibile de consilieri pentru trei primării din judeţ, locuri unde partidul are deja consilieri. Este vorba despre Novaci, unde sunt patru consilieri ai PC, Bumbeşti-Jiu şi Stejari. În ultima localitate sunt consilieri PC, doi dascăli Alexandru Diaconescu şi Tuţa Dumitru.

Punct 6-final

În ultimul punct din scrisoarea redactată sâmbătă la sediul PC din Târgu-Jiu sunt trecute ultimele cerinţe. Adică, câte un loc eligibil pentru câte un candidat PC, pe listele de consilieri locali din restul localităţilor Gorjului. Lista s-a transmis pe fax urgent la Bucureşti iar acum se aşteaptă răspunsul.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here