Perioada lucrată în țările UE, valorificată cu sprijinul AJOFM

767

Gorjenii își pot valorifica perioada lucrată oriunde în Spațiul Economic European, apelând la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), care eliberează formularele europene în domeniul prestațiilor de șomaj.

Instituția asigură comunicarea şi schimbul de informaţii între instituţiile competente în materie de asigurări pentru şomaj din România şi organismele de legătură ale altor state membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European. Schimbul de date între instituțiile competente în materie de șomaj se realizează în prezent prin documente portabile (formulare): U1, U2, E 302, dar și prin sistemul IT Schimb Electronic de Informații referitor la Securitatea Socială – EESSI.
Dacă ați lucrat în cel puțin două state membre ale UE/SEE și ați fost asigurat pentru șomaj puteți beneficia de prestații de șomaj prin cumularea perioadelor de asigurare realizate în toate țările în care ați desfășurat activitate. ”În acest caz, eliberăm următoarele formulare: U1 – certifică perioadele de asigurare care vor fi luate în considerare pentru acordarea prestațiilor de șomaj/ este echivalentul lui E 301; E302 – pentru certificarea informațiilor referitoare la membrii de familie cu domiciliul în România aflați în întreținerea șomerului din alt stat membru. Formularele menționate sunt singurele documente oficiale, care certifică perioadele de asigurare realizate într-un stat membru, pentru obținerea prin totalizare a dreptului la prestația de șomaj în alt stat membru. Prestațiile de șomaj se solicită, cu anumite excepții, în statul în care lucrătorul a fost asigurat ultima dată (ultimul loc de muncă) și nu în statul de origine. ANOFM vă recomandă ca după ce ați încheiat activitatea pe teritoriul unui stat membru, înainte de a reveni în țară, să solicitați din partea instituției competente din străinătate eliberarea formularului U1, chiar dacă nu anticipați apariția unei situații de șomaj. Dacă beneficiați de indemnizaţie de şomaj într-un stat membru UE primiți în continuare acest drept dacă vă întoarceți în România pentru a căuta un loc de muncă. Este necesar să obțineți acordul de la instituţia competentă din statul membru UE care vă plăteşte indemnizaţia de şomaj și să solicitati acesteia eliberarea formularului U2, care certifică perioada în care un șomer își menține dreptul de prestații de șomaj atunci când își caută de lucru în alt stat membru. În termen de 7 zile de la autorizare, trebuie să vă înscrieți ca persoană în căutarea unui loc de muncă la AJOFM de care aparţineți conform domiciliului din cartea de identitate. Perioada în care se menţine plata indemnizaţiei de şomaj este de maxim 3 luni, cu posibilitatea de extindere până la cel mult 6 luni (extinderea este la latitudinea instituţiei care plăteşte indemnizaţia)”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here