Pentru că vernisajul se apropie cu paşi repezi – La “Brâncuşiana” s-a lucrat şi în week-end

344

Pe amplasamentul situat în partea de nord a oraşului, mai precis în fosta locaţie a Liceului Auto dată în folosinţă Uniunii Artiştilor Plastici din România filiala Gorj şi transformată în Atelier de Creaţie, invitaţii acestei ediţii a „Brâncuşianei” au trudit serios şi în week-endul trecut.

Şi asta pentru că au mai rămas numai câteva zile până la finalul taberei şi vernisarea lucrărilor programată pentru 24 august iar timpul nu aşteaptă.
În tabără artiştii plastici îşi definitivează lucrările ce odată cu finalizarea acestei ediţii a simpozionului vor îmbogăţi zestrea culturală a urbei de pe Jiul de Sus. Lucrările executate în marmură de Simeria sclipesc plăcut în soarele sfârşitului de Gustar şi se conturează ideea susţinută de mai mulţi cunoscători că această ediţie ar fi cea mai reuşită prin bogăţia şi frumuseţea temelor abordate de artiştii participanţi la această adevărată sărbătoare jubiliară a manifestării.
Simpozionul Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana” reuneşte de 10 ani pe meleagurile Jiului de Sus cunoscuţi artişti plastici din ţară şi străinătate ce au venit pe aceste locuri unii tocmai din Ţara Soarelui Răsare cu scopul de a crea pe plaiurile ce au dat lumii pe Părintele Sculpturii Moderne.
Toate ediţiile manifestării au prins viaţă datorită eforturilor Primăriei şi Consiliului Local Tg Jiu, a Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” instituţii ce au colaborat de-a lungul ediţiilor cu parteneri de prim rang din sfera culturii şi educaţiei locale ori naţionale.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here