Odrasla prefectului Andrei, arătoasă şi devreme acasă

240

andra andrei2Şi fiica prefectului Andrei face parte din categoria celor care ştiu ce vor! Andra Andrei a ales tot viaţa de Bucureşti, trecând cu bine peste scandalul notelor obţinute la Bacalaureat şi intrând la universitatea pe care şi-o dorea. Aceasta se pregăteşte să devină medic stomatolog, sprijinită fiind în principal de părintele său, Liviu Andrei.

În vârstă de 20 de ani, Andra Andrei este născută în zodia Vărsătorului, e studentă în anul al II-lea la Universitatea de Medicină şi Medicină Dentară din Bucureşti, şi a dat Gorjul pe Capitală pentru a-şi crea o carieră în domeniul stomatologiei. Andra este absolventă tot a CNTV Târgu-Jiu şi media obţinută la examenul de Bacalaureat din vara anului trecut a ajutat-o să intre la facultatea pe care şi-o dorea, respectiv la o universitate privată. Chiar dacă tânăra se număra printre puţinii absolvenţi de studii liceale care obţinuseră media 10 la examenul din vară, o parte dintre notele sale au fost scăzute în urma reevaluării lucrărilor de către profesorii bucureşteni. Dacă iniţial obţinuse 10 pe linie la toate probele, după re-corectură, nota la română a Andrei a fost 8, iar la matematică 9,55. Totuşi, acesta nu a fost un impediment în drumul fetei, ea intrând la universitatea dorită, făcându-l mândru pe tatăl său.

Între facultate şi prieteni

andra andreiÎn ciuda faptului că s-a concentrat în special pe învăţat, Andra Andrei nu a ezitat să îşi facă prieteni. Cu o bună parte dintre foştii săi colegi din liceu, ea continuă să ţină legătura, fiind foarte iubită de numeroşii săi prieteni. Acest lucru poate fi observat din site-urile de socializare, acolo unde aceasta are un profil bine pus la punct, cu poze de excepţie. Tot aşa, pe unul dintre site-uri, Andra Andrei şi-a scris în dreptul stării civile: „într-o relaţie”. Se vor auzi clopote de nuntă în familia prefectului Andrei cât de curând sau Andra şi iubitul său vor aştepta să absolve facultatea?

Chiar dacă a ales medicina ca domeniu de activitate, şi fiica prefectului Liviu Andrei are calităţi de manechin. Aceasta se poate mândri cu o colecţie de fotografii artistice care îi scot în evidenţă naturaleţea şi supleţea, însă, momentan, Andra nu doreşte să se concentreze decât pe studiile universitare.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here