O nouă pedeapsă pentru Fluerătoru

1122

Fostul sindicalist din zona Motrului, Cristea Fluerătoru, a aflat ieri pedeapsa pe care o are de executat, după ce Tribunalul Gorj a contopit toate condamnările dispuse anterior împotriva acestuia. Aflat în spatele gratiilor deja din vara anului trecut, acesta a fost găsit vinovat în mai multe dosare în care a fost acuzat de evaziune fiscală, cel mai adesea. Pedepsele dispuse împotriva sa au fost contopite într-una mai mare, până acum fostul lider al minerilor având de petrecut șapte ani în spatele gratiilor. După decizia de ieri a instanței, acesta ar trebui să stea în pușcărie cu o jumătate de an în plus. „Dispune contopirea pedepselor de 7 ani închisoare(…) cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3.000 lei amendă penală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b şi c V. C.pen., astfel cum au fost determinate mai-sus, în pedepsele cele mai grele de 7 ani închisoare, 3.000 lei amendă penală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor(…) Dispune contopirea pedepselor de 1 an şi 6 luni închisoare(…) cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3.000 lei amendă penală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b şi c V. C.pen., astfel cum au fost determinate mai-sus, în pedepsele cele mai grele de 3 ani închisoare, 3.000 lei amendă penală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b şi c V. C.pen.. Contopeşte pedepsele rezultante principale in pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, in final rezultând o pedeapsă de executat de 7 ani şi 6 luni închisoare, 3.000 lei amendă penală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor(…)Constată achitată suma de 4000 lei cu titlul de amendă penală. Deduce din pedeapsa stabilită de 7 ani şi 6 luni închisoare, perioada executată, astfel: de la 17.07.2013 la 19.12.2013, de la 18.02.2015 la 19.02.2015, de la 14.12.2015 la 15.12.2015, de la 10.07.2019 la zi.”, se arată în sentința magistraților gorjeni.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.