Nuntă în familia Fometescu

484

fometescuGheorghe Fometescu, fost director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj va fi sâmbătă, 23 iulie, socru mic. Fiica acestuia, Georgiana se va mărita cu alesul inimii sale, Emilian. Petrecerea va fi la un restaurant din municipiul Târgu-Jiu, unde sunt invitate câteva sute de persoane.

„Georgiana l-a cunoscut pe Emilian acum şapte ani de zile, când eu şi soţia am sărbătorit nunta de argint la Arcani. Tot atunci şi Georgiana şi-a serbat majoratul. De şapte ani încoace sunt de nedespărţit şi sunt sigur că vor fi o familie minunată”, a declarat fericit socrul mic. Potrivit acestuia, mirii sunt absolvenţi ai Facultăţii de Stomatologie, ambii profesează ca medici stomatologi în Bucureşti, iar naşii de cununie le împărtăşesc meseria fiind o familie de stomatologi. Emilian, alesul inimii Georgianei este gorjean, originar din comuna Bărbăteşti. La nuntă vor participa prietenii de suflet ai mirilor şi ai celor două familii. Gheorghe Fometescu se poate declara un tată şi un bunic împlinit şi fericit. Acesta îşi va vedea şi fiica măritată, fiind deja bunicul unui băieţel de un an şi opt luni pe nume Mihai. „Sunt tare mândru că nora mea mi-a dat un aşa flăcău de frumos şi cuminte. Şi eu şi soţia mea suntem înnebuniţi după el şi îi facem toate poftele. La rândul lor, Bogdan, fiul meu, şi Oana, aleasa lui, mi-au făcut o mare fericire acum câţiva ani când au ales să îşi întemeieze o familie, şi, mai apoi, aducându-l pe lume pe Mihai”, a precizat Gheorghe Fometescu.

IZABELLA PLĂSTOI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here