Nunta deputatului Surupăceanu, evenimentul monden al anului

163

IMG_9120Dacă anul trecut fiicele a doi mari politicieni din Gorj, a pesedistului Florin Cârciumaru şi a pedelistului Ionel Manţog, organizau nunţi fastuoase în Târgu-Jiu, anul acesta a venit rândul unui alt politician cunoscut să pună în scenă un eveniment monden de proporţii.

De data aceasta chiar politicianul a fost personajul principal al unei nunţi, adică a propriei căsătorii. Este vorba de nunta deputatului PSD, Mugurel Surupăceanu, cu Bianca Aida Cojocaru, o tânără din municipiul Târgu-Jiu, care o să îi aducă pe lume, anul acesta, şi pe primul moştenitor. Nunta lui Mugurel cu Bianca a fost sâmbătă, una discretă dar de mare importanţă, soţii renunţând chiar la cununia civilă de la Poarta Sărutului, anunţată anterior, din cauza frigului.

Nunta lui Mugurel Surupăceanu cu Bianca a fost anunţată puţin din pripă de cei doi, în luna ianuarie, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe miri să organizeze totul cu repeziciune. Deputatul a avut timp să tocmească lăutarii pentru petrecerea organizată la restaurantul de pe insuliţă, să solicite un meniu pe toate gusturile, să îşi angajeze o IMG_8982echipă de filmare care a avut şi un fotograf profesionist şi să ceară aranjarea localului pe gustul soţiei sale. De asemenea, Bianca, acum Surupăceanu, a avut timp să îşi ia două rochii deosebite atât pentru cununia civilă cât şi pentru cea religioasă, să îşi pregătească cinci domnişoare de onoare şi tot atâţia cavaleri şi să se sfătuiască cu naşii privind detaliile căsătoriei.

Primarul Cârciumaru, ofiţer de stare civilă

IMG_9022Şi astfel, sâmbătă, la orele 12.00, cei doi Bianca şi Mugurel Surupăceanu, s-au prezentat la Primăria Târgu-Jiu pentru a-şi spune “Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Cei doi s-au asortat la îmbrăcăminte, ambii purtând vestimentaţii în culoarea mov, inclusiv buchetul fiind în acelaşi ton. Mirii au evitat să facă declaraţii pentru mass-media, atât înainte de eveniment cât şi după.

“Ofiţerul”, Florin Cârciumaru, care era în doliu ca urmare a decesului neaşteptat al socrului său, a onorat chiar şi în aceste condiţii IMG_9037promisiunea făcută colegului de partid, de a-l căsători civil cu aleasa inimii lui. Astfel, Florin Cârciumaru s-a încins cu banderola tricoloră şi le-a rostit mirilor câteva vorbe de încurajare “După cum vedeţi, cu toţii ne-am bucurat participând la un eveniment deosebit din viaţa familiei IMG_9088Surupăceanu. A venit timpul ca şi fiul lor să facă pasul spre ceea ce aşteptau cu mare bucurie părinţii dânsului. Mă bucur că am avut posibilitatea să oficiez această căsătorie şi ţin să îi urez multă sănătate, fericire, să aibă parte de o viaţă liniştită şi frumoasă alături de soţia dânsului, să aibă parte de copii mulţi şi frumoşi” le-a urat Cârciumaru după ce soţii au spus “Da”, şi au semnat certificatul de căsătorie.

IMG_9091IMG_9150După ce au ieşit din Primăria Târgu-Jiu, Bianca şi Mugurel Surupăceanu au trecut pe sub podul de flori realizat de participanţii la eveniment, au făcut câteva fotografii în faţa instituţiei publice şi apoi o şedinţă foto în Parcul Central.

Biblie, cadou de la Mitropolitul Olteniei

După o mică pauză, mirii şi alaiul de nuntă şi-au făcut IMG_9160apariţia la orele 17.00 în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu pentru a trece pragul bisericii de aici în vederea IMG_9168cununiei religioase. Nuntaşii, însoţiţi de cumnatul de mână Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, dar şi mirii şi-au făcut apariţia din curtea Casei Gănescu, mireasa fiind la braţul naşului, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, în timp ce Mugurel Surupăceanu se afla alături de naşa sa, puţin mai în spate. Mirii au intrat în biserică în ordinea stabilită de preot şi au participat emoţionaţi la slujba religioasă oficiată de Mitropolitul Irineu. Mitropolitul Olteniei le-a oferit mirilor o biblie la finalul ceremoniei şi le-a indicat în timpul predicii de la final să îşi aleagă pentru hramul casei pe Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavriil.

Petrecerea de pe insuliţă

După cununia religioasă nuntaşii s-au îndreptat spre restaurantul de pe insuliţă pentru a-şi aştepta invitaţii, cu şampanie. Numeroşi membrii ai PSD au onorat invitaţia lui Mugurel Surupăceanu şi au petrecut cu mirii până la ziuă, printre invitaţi aflându-se şi colegi de-ai acestuia din Camera Deputaţilor.

Peste 400 de invitaţi au fost alături de Bianca şi Mugurel Surupăceanu, marele absent fiind preşedintele PSD, Victor Ponta, reţinut cu treabă în capitală. Nuntaşii au fost foarte mulţumiţi de petrecere, în special de showul făcut de cântăreţul Adrian Enache, de prestaţia cântăreţului de muzică populară Aurel Tămaş şi de prestaţia artiştilor de la Doina Gorjului. Printre invitaţi s-au numărat şi subprefectul Marcel Romanescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Angheloiu şi directorul firmei Artego, Viorel David.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here