Nicoliţa Stoichin, fetiţa de nouă ani, dezamăgită de concursurile naţionale

421
stoichin2La doar nouă ani, Nicoliţa Stoichin a câştigat câteva premii naţionale, unul chiar în primăvara acestui an. Totuşi, dezamăgirea vine deoarece nici acum, după câteva luni, micuţa nu şi-a primit diploma şi premiul obţinut. Are nouă ani, este o fetiţă care a obţinut numai locul I la şcoală, şi vrea să devină o cântăreaţă de succes. Aceasta este Nicoliţa Stoichin, o micuţă care vrea cu orice preţ să cânte, muzica fiind o pasiune de familie. Mama acesteia putea deveni o bună cântăreaţă, dar condiţiile nu i-au fost prielnice, fratele ei, Nicu Stoichin, este un bun instrumentist la vioară, iar Nicoliţa deja a obţinut premii muzicale, chiar dacă unele nu i-au fost înmânate. Astfel, în primăvara acestui an, fetiţa a obţinut premiul de popularitate la concursul naţional organizat de Antena 1, „Vreau să fiu vedetă”.

În urma acestuia, ea trebuia să primească la domiciliu o diplomă şi o recunoaştere materială a muncii sale în domeniul muzicii populare. „Nicoliţa este foarte dezamăgită, copil fiind, că nu şi-a primit nici până acum premiul, mai ales că cineva din juriul concursului îi promisese şi o excursie la mare, căci ea încă nu a văzut litoralul”, ne-a declarat profesoara de canto a micuţei, Emilia Dragotoiu-Nanu. Profesoara o alintă pe copilă „Iţa”, şi ne-a spus despre ea că este foarte receptivă. Când nu cântă prin casă sau nu îşi face temele, Nicoliţa nu se dezlipeşte de calculator. Jocurile preferate ale copilei sunt cele cu păpuşile Barbie.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here