Motivul pentru care fostul președinte al Tribunalului Gorj nu a fost reîncadrat în funcția de judecător

907

Solicitarea fostului președinte al Tribunalului Gorj, Gheorghe Miruță, care a cerut reîncadrarea în funcţia de judecător la Judecătoria Novaci, a fost respinsă. Decizia a fost luată, în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, după ce Secția pentru judecători a constatat inițial că sunt îndeplinite toate condițiile în cazul său. Motivul pentru care s-a luat această hotărâre este acela că ”încărcătura de dosare pentru fiecare magistrat de la Judecătoria Novaci s-a situat în ultimii doi ani cu mult sub media națională”. ”Din datele existente la nivelul Direcției resurse umane și organizare rezultă că la Judecătoria Novaci, din cele cinci posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate trei posturi. Cu privire la volumul de activitate la nivelul acestei instanțe, în anul 2015 a fost înregistrată o încărcătură de dosare pe judecător de 583 dosare, față de media națională de 1060 dosare, în timp ce în anul 2016 a fost înregistrată o încărcătură de 806 dosare/judecător, față de media națională de 1083 de dosare. Potrivit practicii constante a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, procedura reîncadrării apare ca o modalitate excepțională de ocupare a posturilor vacante din sistem, care poate fi justificată la instanțele sau parchetele care au un volum de activitate deosebit de ridicat și nu există posibilități reale de ocupare a posturilor vacante prin alte modalități de ocupare. Având în vedere faptul că încărcătura de dosare pe judecător la Judecătoria Novaci s-a situat în ultimii doi ani cu mult sub media națională, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va respinge cererea formulată, apreciind că nu este oportună utilizarea unei modalități excepționale precum reîncadrarea pentru ocuparea unui post vacant la Judecătoria Novaci”, s-a stabilit în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În prezent, Gheorghe Miruţă este avocat. Acesta a fost și vicepreşedintele Tribunalului Gorj și a fost eliberat din funcţie în 2010, la solicitarea sa, ieșind la pensie în urma decretului prezidenţial semnat de şeful statului din acea perioadă, Traian Băsescu. Miruţă a fost preşedintele Tribunalului Gorj, timp de două mandate, din anul 2000. ”E adevărat. Am făcut o cerere, pe care a aprobat-o Secția pentru judecători pe 20 decembrie. Mă simt apt mental și fizic, sunt sănătos fizic și mental. Am ales Judecătoria Novaci pentru că acolo locuiesc eu”, declara pentru Gorjeanul, fostul judecător Gheorghe Miruță, înainte de ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Și fostul magistrat Aurora Avramescu a cerut reîncadrarea în funcţia de judecător la Tribunalul Gorj, însă ulterior și-a retras solicitarea. În aceeași ședință a fost respinsă și cererea fostului vicepreședinte al Judecătoriei Târgu-Cărbunești, Maria Rogojeanu, motivul fiind același ca și în cazul lui Gheorghe Miruță.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here