Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, nu a mers ieri la Cariera Pinoasa ori la Termocentrala Rovinari. A vizitat scurt Termocentrala Ișalnița, apoi a plecat spre Porțile de Fier.
După dezastrul de sâmbătă, de la Cariera Pinoasa, când trei utilaje miniere în valoare de zeci de milioane de euro au fost îngropate de un mal de pământ, salariații CEO se așteptau ca ministrul să ajungă la fața locului. Nu s-a întâmplat asta, dar la CE Oltenia ministrul și-a trimis Corpul de Control. Iată ce a anunțat ieri, pe pagina sa publică, ministrul Energiei:
,,În drum spre Porțile de Fier, am făcut o oprire la Ișalnița, să le strâng mâna celor care au pus umărul la creșterea producției de energie în perioada de caniculă. Sunt adevărați eroi aici și peste tot în sistemul energetic românesc, oameni care se străduiesc zi și noapte să asigure funcționarea unor echipamente care au depășit 50-60 de ani de exploatare. De altfel, inaugurarea oficială a SE Işalniţa avut loc în prezenţa Preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle în mai 1968. Evident că România are nevoie de cărbune și că, dacă dorește să renunțe la aceste grupuri în procesul de tranziție verde, trebuie să pună ceva în loc. Securitatea energetică a românilor nu este negociabilă. Așa cum am spus de multe ori public, avem nevoie de studiul de adecvanță al Transelectrica pentru a putea discuta pe baza unor cifre și argumente concrete cu Comisia Europeană. Studiul este în pregătire la nivelul Transelectrica pentru procedura de achiziție publică. Între timp, ce putem face noi este să accelerăm investițiile. La Ișalnița este prevăzută o nouă centrală pe gaz, de 850MW, o investiție de 560 de milioane de euro, din care peste 200 de milioane îl reprezintă banii nerambursabili din Fondul pentru Modernizare. Contractul de proiectare și execuție este deja în faza de licitație publică și anticipăm semnarea contractului până la finalul acestui an, cu termen de punere în funcțiune până la sfârșitul anului 2027. Astfel, gazul românesc va produce energie sigură în bandă, cu emisii mai mici de CO2, la un preț competitiv. P.S.: Tot în legătură cu CEO, corpul de control a demarat acțiunea pentru incidentul de la cariera Pinoasa-Rovinari. Aștept concluziile și am solicitat conducerii societății să ia cele mai dure măsuri pentru a evita astfel de situații pe viitor. P.P.S.: Și o veste bună de la Rovinari: foarte curând vor începe probele la grupul V, o investiție pe care o așteptăm de aproape un deceniu și pe care ne dorim să o finalizăm în luna septembrie. Cei peste 300MW modernizați ne vor fi de mare ajutor la iarnă și in anii următori”, a precizat acesta, pe pagina sa oficială.
În poză cu unul dintre cei mai controversați lideri de sindicat
Ministrul s-a fotografiat la Ișalnița cu liderul de sindicat Gelă Ionescu, acuzat de cei pe care ar trebui să-i reprezinte că este un lider al unui sindicat tăcut, care n-a ridicat nicio obiecție privind restructurarea CEO și nici n-a organizat vreun protest împotriva închiderilor capacităților de energie pe cărbune. Mai mult, acesta este acuzat că și-a angajat în compania statului, CEO, toată familia. ,,Când s-a închis blocul 8, și-a angajat fiul la birourile lui CEO, din Craiova. Nu a avut niciun minut de protest. Când și-au făcut poze cu Virgil Popescu pentru închiderea blocului 7, și-a angajat nora la birouri, la Craiova 2, până ca aceasta să fie externalizată de CE Oltenia. Nimic nici atunci, vreo reacție, opoziție. Acum se trase în poze cu ministrul Burduja. Fiul lui a venit cu gașca de la birourile din Craiova, într-un sediu la Ișalnița, unde sunt și copiii lui liderului de la SE Turceni, Eugen Iovan, și se aude ca are deja post la grupul pe gaze și ar avea deja o jumate de normă de pe acum…”, spun salariații de la Ișalnița.
M.C.H.
Bla, bla, blauri psd isto -pnl iste. Guvernul cio-ciu a pus cruce mineritului și energiei în Gorj. Gorjul o sa fie o nouă vale a plângeri cu ștampila pusă de cuplul cio ciu.