Morţi de beţi, la volan

402

Sfârşit de săptămână cu ghinion pentru şoferii gorjeni. Mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosar penal după ce poliţiştii rutieri i-au depistat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Cea mai mare concentraţie depistată de către oamenii legii a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, înregistrată în cazul unui bărbat în vârstă de 43 de ani din Cătunele.

Sâmbătă seara, în jurul orelor 22:00, poliţiştii motreni au depistat în trafic un gorjean în vârstă de 43 ani, din comuna Cătunele. Acesta conducea un autoturism, pe DC 108 Lupoaia, având o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării iar pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică peste limita legală. Aproximativ două ore mai târziu, un alt gorjean, de această dată din comuna Fărcăşeşti, a fost tras pe dreapta de poliţiştii din Rovinari. Oamenii legii au stabilit că şoferul prezenta o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz, poliţiştii i-au reţinut conducătorului auto permisul de conducere, iar în prezent acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here