Nașterea unei legende. Avram Iancu și Adunarea de la Duminica Tomii(30 aprilie 1848)
Speranțele tinerilor ardeleni într-o Europă scăpată de orice fel de tiranie s-au spulberat repede, căci la 18 martie 1848, dieta maghiară de la Pojon(Bratislava de azi) a votat 31 de articole referitoare la o viitoare constituție a statului maghiar, care nu amintea nimic de dreptul celorlalte popoare din Ungaria, românii simțindu-se direct amenințați în speranțele lor naționale. Când la 22 martie a aceluiași an, s-a hotărât convocarea la Cluj a unei diete care să se pronunțe pentru unirea Transilvaniei cu Ungaria, alegerea pentru aceasta făcându-se tot pe baza legii electorale anterioare, conservatoare, doar în folosul maghiarilor, devenise certitudine că unirea tuturor revoluționarilor indiferent de etnie, clamată pompos de cei maghiari, devenise o vorbă goală.. Românii ardeleni au răspuns printr-o proclamație redactată de Simion Bărnuțiu, care se adresa direct poporului român, afirmând împotrivirea la preconizata unire a Transilvaniei cu Ungaria. Tinerii canceliști, teologii și studenții români de la Brașov, Sibiu, Cluj și Târgu-Mureș au multiplicat proclamația în mii de exemplare și au difuzat-o în toate părțile transilvane. De acum raporturile dintre revoluția maghiară și cea românească din Ardeal s-au schimbat radical. În acest moment, intră pe poarta istoriei tinerii aprinși de flăcăra libertății, protagoniști fiind avocații Avram Iancu și Al.Papiu Ilarian de la Târgu Mureș, Ioan Bran de la Brașov, Ioan Buteanu de la Cluj, Simion Balint de la Abrud și mulți alții. Apeluri nenumărate se vor îndrepta către ardelenii de peste munți de a se întoarce acasă și de a pune umărul la izbânda revoluției, acestea având un firesc ecou în inimile ardelenilor, dar nu numai, mulți dintre aceștia răspunzând chemării, precum Ioan Axente Sever sau Florian Aaron .
Cât îl privește pe Avram Iancu, faptele sale din timpul revoluției române au intrat în conștiința publică chiar din acele zile înveșmântate în speranțe și deziluzii. Un prim moment care a alimentat legenda l-a costituit participarea sa alături de Al.Papiu Ilarian și alți canceliști români la adunarea revoluționarilor maghiari transilvăneni de la Târgu Mureș. Precizăm că Al.Papiu Ilarian și Avram Inacu se cunoscuseră din timpul studenției clujene, apoi cei doi locuiseră în aceeași casă la Târgu Mureș, pe timpul practicii de canceliști de pe lângă Curtea de Apel din Târgu Mureș. În ziua de 25 martie 1848, Al.Papiu Ilarian a avut curajul de a se adresa tinerilor revoluționari maghiari, propunând să fie înscrise în protocolul adunării trei mari doleanțe agreate de poporul român. Numai rostirea cuvântului ,,român”, a provocat ,,un zgomot sălbatic între unguri”( Revista ,,Familia”, nr. 42 din 15 octombrie 1872), dar Ilarian și-a continuat cu și mai multă energie discursul propunând ,,desființarea iobăgiei, fără nicio desdăunare din partea țăranilor și nici din partea statului”, ,, se vor respecta și garanta toate naționalitățile și limbile din Transilvania și Ungaria”, ,,perfectă egalitate de drepturi politice și civile”. Reacția majorității participanților a fost antiromânească, mai puțin a delegților sașilor. În timp ce tinerii revoluționari români au plecat din adunare abătuți din pricina invectivelor colegilor revoluționari maghairi, peste 200 de tineri maghiari și secui, cu torțe în mână, exaltați, au colindat străzile orașului strigând : ,,Trăiască Uniunea!Trăiască Kossuth!Trăiască Ungurii!Uniune sau moarte!Să ne unim cu Țara Ungurească!”, totodată intonând imnul lui Petöfi ,, Jurăm pe Dumnezeul Ungurilor că robi mai mult nu vom fi”. Deși, condiționat( acordarea unei ,,libertăți universale”, in toate domeniile pentru toți cetățenii), semnase alături de Ilarian petiția redactată de colegii revoluționari maghiari, multe idei s-au adunat atunci în mintea tânărului avocat și a colegilor săi canceliști, speranța într-o primăvară a tuturor popoarelor începând să se destrame. În seara zilei de 26 martie 1848 a sosit de la Blaj tânărul teolog Nicoale Bîrlea, care a transmis tinerilor revoluționari din Târgu Mureș că și acolo se țineau conferințe și adunări și că toți(junimea școlară, profesorii și alți români ) ,,erau învoiți în punctul naționalității”, dorind să știe ce fac tinerii din Târgu Mureș ca să ,, să lucreze cu toții în unire”. Tot Bîrlea le-a adus un exemplar din proclamația din 25 martie 1848 a lui Simion Bărnuțiu.
După ce ascultaseră cuvintele celui sosit din cetatea sfântă a speranțelor românești, vreo treizeci dintre participanți s-au adunat în casa cancelistului Avram Iancu, cugetând la mișcarea națională care cuprinsese tot mai multe așezări transilvane. În ochii acestuia se aprindea din nou speranța. Calea era una singură: solidarizarea cu proclamația lui Bărnuțiu și respingerea îîn mod categoric a unirii Transilvaniei cu Ungaria. Atunci a răsunat ca un tulnic vocea lui Iancu. Un ,,NU” răspicat unirii a aprins inimile tinerilor canceliști. Ce-ar fi dacă peste o săptămână s-ar aduna românii într-o mare adunare chiar în orașul unde se aprinsese deja flacăra libertății? În cele din urmă toți cei prezenți, ,,cu un cuget și cu o inimă își ridicară mâinile în sus și cu însuflețire română strigară: Ne jurăm fraților ca pe Duminica Tomii , prin foc și apă, prin toate pericolele vieții vom conveni la Blaj…pentru mîntuirea națiunii noastre”(,,Organul luminării”, nr.66/ 31 martie 1848). Cum tinerii studioși din Blaj urmau să plece acasă de Paști, li s-au înmânat hotărârea acestei micuțe adunări din casa lui Avram Iancu și textul proclamațiilor lui Bărnuțiu și a profesorului Aron Pumnul., aceștia ducându-le în așezările lor.
La începutul lunii aprilie ,,niciun jurat” român nu se mai afla în Târgu-Mureș, împărțindu-se ,,ca niște apostoli ai românismului” în toată Transilvania. Nici nu se putea altcumva căci în acele zile, cine nu purta pe braț cocarda ungurească primea cele mai ,,joase calomnii”. Avram Iancu pornește și el spre Abrud, acolo unde, până la sosirea acestuia, Ion Buteanu convocase în ziua de 3 aprilie 1848 o adunare, la care au participat cam 150 de persoane. Celor prezenți li s-a comunicat hotărârea tinerimii române luată în adunarea de la Cluj din 28 martie. În acea fază a revoluției aceștia își propuseseră ,,recunoașterea de către guvern a municipiului românesc și a naționalității române”, adică dreptul la autonomie al acestora. Până a ajunge în Abrud, Avram Iancu a colindat satele de pe Arieș, peste tot chemând moții la adunare, explicând scurt, dar precis, ce vrea acum națiunea română. Aceasta fost prima imagine ca revoluționar a Iancului în Țara Moților. El câștiga încrederea moților cărora le spunea că ei sunt națiunea, iar el este purtat de avântul lor. În ziua de 6 aprilie 1848, la adunarea moților din Câmpeni, Avram Iancu a înflăcărat pe cei prezenți cu speranța dobândirii liberatății naționale, rugându-i și îndemnându-i să vină în număr cât mai mare în Duminica Tomii , în cetatea Blajului. Prin cei prezenți la adunare, vestea s-a răsăpândit cu iuțeala fulgerului pe toate văile și piscurile munților. Românii ardeleni, din toate categoriile sociale, fuseseră cuprinși de frenezia dobândirii libertății; dacă țăranii cugetau cum să vină în număr cât mai mare la adunarea din Duminica Tomii, tineretul revoluționar studios lucra din plin la ,,chestiunea uniunii”, căutând argumente de nezdruncinat pentru respingerea ei, în același timp gândind cum să contracareze intențiile guvernului de a împiedica ținerea adunării. Călătoria tinerimii române, în fruntea căreia se afla Avram Iancu, în acele zile, de-a lungul și de-a latul pământului transilvan, se asemăna cu a apostolilor lui Iisus., arătându-le românilor că ziua mântuirii a sosit, că de acum înainte soarta națiunii române e doar în în mâinile ei. În puține zile câte mai erau până la data sorocită adunării, vestea ținerii ei ajunsese până în cele mai îndepărtate locuri ale Ardealului. La rândul lor, guvernanții tunau și fulgerau, guvernul străduindu-se să emită tot felul de circulare care să-i împiedice pe români să ajungă la Blaj. Câtă naivitate era atunci chiar în rândul nobililor unguri vedem dintr-o propunere a baronului Vesselènyi de a determina pe țăranii români să nu participe la adunare promițându-le diminuarea robotei la o zi cu vitele și la două cu mâinile. Văzând că încercările de a-i opri pe români să participe la adunare nu au avut ecou, guvernul, a încuvințat în cele din urmă ținerea unei adunări sinodale, ceea ce era de neacceptat pentru tinerimea română revoluționară care era decisă să consulte poporul asupra căii de urmat. Cei mai mulți dintre revoluționari insistau asupra convocării unei mari adunări, data acesteia fiind stabilită la Sibiu, într-o sedință de consistoriu, la care a participat și Avram Iancu. Guvernul, pe principul ,,divide et impera, a aprobat adunarea pentru 3/15 mai 1848, socotind că va împiedica pe români să participe la adunarea din Duminica Tomii. În prealabil, acesta încercase să aprobe câte o adunare pentru fiecare confesiune românească, ceea ce revoluționarii români nu au acceptat. În acest fel, fără să-și fi propus, guvernul a ușurat românilor ținerea a două adunări, una aprobată prin circulară legală, pentru 3/15 mai 1848, și a doua, cea hotârâtă de canceliștii români în casa lui Avram Iancu din Târgu-Mureș. După cum scriau jurnalele vremii, adunarea din 30 aprilie 1848 din Duminica Tomii a fost de un ,,nespus folos” pentru cuaza națiunii romăne, ,,fără această adunare, poporul român nu se putea informa de bunăoară asupra trebuințelor sale…el nu ajungea la acea însuflețire națională și nici nu câștiga încrederea în puterea sa”. Așadar, agitația tinerimii studioase a continuat, românii fiind sfătuiți să vină, cu mic cu mare, la Blaj, în Duminica Tomii. Aducerea unei oștiri în jurul Blajului, tragerea podurilor de peste Mureș și Someș și multe alte încercări nu au oprit mulțimea de români să pornească spre Blaj, trecând în înot râurile, ocolind locurile unde ar fi fost opriți de autoritățile maghiare.
Sosise și ziua rânduită adunării. La revărsatul zorilor, câțiva zeci de țărani români, cu merinde în traistă, sosiseră lângă catedrală. Al.Papiu Ilarian le-a ieșit în cale îndemnându-i să stea pe loc pentru că, în scurt timp, precum pâraile după ploaie, vor curge, râuri, râuri, alți români. În scurt timp, din toate direcțiile, îmbrăcați ca de sărbătoare, grupuri, grupuri, oamenii se îndreptau spre catedrală, acolo unde tribunii nației începuseră să le spună motivul pentru care au fost chemați în acea zi. Încă nu sosise clipa cea mare a acelei zile! Deodată, pe la ora zece,, s-au auzit glasuri de tulnice și voci vesele, iar miracolul s-a produs. În fruntea moților, călări, Avram Iancu și Ion Buteanu grăbeau spre adunare. Mulțimea a răspuns prin aplauze și urări, alergând în întâmpinarea muntenilor veniți la adunare ca la o nuntă, cu chiote și voie bună. După cum vor spune martorii oculari, poporul a purtat în triumf pe oamenii săi până în fața catedralei. De pe pietrele acesteia, Iancu și Buteanu au salutat mulțimea, cuvintele lor fiind ascultate în linște și smerenie, niciun freamăt tulburându-le. După ora zece, câți au putut încăpea, cei veniți la adunare au intrat în catedrală și au mulțumit lui Dumnezeu pentru această zi minunată. După ce, de prânz, s-au ospătat cu merindele din traistă, mulțimea entuziastă a revenit în piață, unde au aflat că un deputat al românilor din Sibiu a venit să participe la adunare. După cum avea să scrie ,,Organul luminării”, în mijlocul celor 6.000 de participanți a sosit Simion Bărnuțiu, iar atmosfera a fost una epoepeică :,,Mișcarea entuziastă a poporului, vivatele și fluturările pălăriilor sporeau ca zgomotele și undele mării”. Atunci au răsunat răspicat cuvintele Bărnuțiului :,,A venit timpul să se șteargă iobăgia și românii încă să se pună în drepturile ce li se cuvin ca națiune”. Din om în om, cuvintele au ajuns la urechile fiecăruia, ducând mulțimea în delir.(,,Familia”, nr.44 din 29 octombrie 1872). Îndemnându-i pe cei prezenți să asculte de cei care i-au chemat la adunare, Bărnuțiu i-a rugat, ca până la marea adunare din 3 mai, să cugete și să înțeleagă cele auzite acolo. La rândul lor, Avram Iancu, Buteanu și Al.Papiu Ilarian au luat înscrisuri de la autoritățile prezente despre comportamentul exemplar al românior prezenți la cea dintâi mare adunare a națiunii. Până seara târziu, ,,junii oratori” și mulțimea adunată au sărbătorit prin joc și cântec acea zi memorabilă, a doua zi, luni dimineața, fiecare vâzându-și de drumul său sper casă, purtând în suflet cele auzite și văzute. Iancu în fruntea sutelor de moți a pornit spre inima munților, în timp ce Bărnuțiu și Ilarian au luat calea Sibiului, fiecare știind ce are de făcut în continuare. După cum va spune în memoriile sale Vasile Modovan, unul dintre prefecții legiunilor românești, atunci, în piața din Blaj, la Duminica Tomii, s-a cântat pentru prima dată ,,Astăzi cu bucurie românilor veniți,/Pe Iancu în Câmpie cu toți să-l însoțiți”.
Latura emoțională a celor prezenți la Blaj în Duminica Tomii a contribuit din plin la atribuirea unor calități ieșite din comun ale conducătorului moților, în el și-n aceștia punându-și toate speranțele. Unul dintre participanții la adunarea din 30 aprilie 1848, Ioan Oros, va descrie mai târziu dragostea cu care miile de participanți i-au înconjurat în după-amiaza zilei pe conducaătorii nației, figura centrală devenind Avram Iancu, care plăcuse ,,la chip și la cuget”, întreținându-se prietenește cu cei prezenți. Legenda Iancului primise aripi, urma de acum zborul! Flacăra acesteia va fi întreținută apoi de toți cei care l-au cunoscut ulterior, o bună parte dintre ei fiind oameni de cultură (Bărnuțiu, Barițiu, Al.Papiu Ilarian etc.), care după revoluție au înțeles să lase tineretului pilde de urmat.(Va urma)
Dumitru Cauc
